Alte sporturi

Floretisti vâlceni participa la Cupa Federatiei

La sfârşitul acestei săptămâni,

 

Floretişti vâlceni participă la Cupa Federaţiei

 

În această perioadă, la Bucureşti are loc turneul final al competiţiei de floretă dotată cu trofeul :”Cupa Federaţiei”. La întrecere, destinată juniorilor şi cadeţilor, participă sportivi de la toate cluburile de profil din ţară. Şi secţia de floretă a Clubului Sportiv Oltchim, secţie coordonată de antrenorul Livius Buzan, va avea sportivi înscrişi în competiţie. Vor concura, astfel, un număr de 15 băieţi, 3 juniori şi 12 cadeţi, şi 9 fete, 3 junioare şi 6 cadete. La întrecerea de juniori, „muşchetarii” vâlceni ce vor concura pentru medalii sunt Alexandru Diaconu, Alexandru Toroplean şi Valentin Niţă, sportivi antrenaţi de Livius Buzan. La cadeţi vor concura „chimiştii” Radu Minoiu, Ilie Cosma, Gabriel Tinca, Mihai Paraschiv, toţi antrenaţi de Livius Buzan, şi Adrian Obrotin, Petre Tudorache, Dorinel Vâlcu şi Relu Bucura, sportivi antrenaţi de Ion Mihai. De asemenea, vor mai intra în concurs cadeţi vâlceni Robert Anuţa, Bogdan Preda şi Gabriel Stanca, micuţii fiind antrenaţi de Luminiţa Marcu. Oltchim trimite pe planşă, la concursul de junioare, sportivele Cristina Stoiceanu, Alina Govoreanu şi Elena Petrescu, floretiste aflate sub comanda lui Livius Buzan. La cadete acelaşi antrenor trimite pe planşă sportivele Alexandra Gheorghe, Caterina Mureşan şi Nataşa Tăbârcă. Şi Luminiţa Marcu va avea sportive la întrecerea cadetelor. Acestea sunt Ana Cernătescu, Eliza Niţoi şi Cristina Pomană (I.G.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button