Administratie

Situaţia de la Laloşu ar putea fi rezolvată anul acesta

• anunţul a fost făcut de Dumitru Buşe, căruia i s-a promis finanţare pentru realizarea reţelei de alimentare cu apă a comunei în care fântânile iau foc

Preşedintele CJ Vâlcea, conservatorul Dumitru Buşe, a cerut recent Ministerului Integrării Europene şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului detalii legate de o serie investiţii declanşate în judeţul nostru, dar abandonate pe parcurs fără prea multe explicaţii. Una dintre temele de discuţie dintre Buşe şi reprezentanţii Guvernului a vizat proiectul alimentării cu apă a comunei Laloşu prin Programul Mivan Kier. Investiţia a fost aprobată şi demarată anul trecut, însă, în timpul pregătirii documentaţiei, proiectul a fost oprit, dispărând chiar şi din programul investiţional.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea le-a prezentat autorităţilor de la Bucureşti situaţia delicată de la Laloşu, explicând cu lux de amănunte cum pânza freatică e infestată cu produse petroliere, fântânile devin imense torţe, iar localnicii nu pot bea apă din ele. În ce cele din urmă, Buşe a convins reprezentanţii Guvernului să reintroducă Laloşu în lista de priorităţi privind programul de alimentare cu apă a comunelor în anul 2007. Un alt subiect abordat de Dumitru Buşe la întâlnirea cu şefii din cele două ministere a privit relansarea proiectului „Centrul de Convenţii şi Expoziţii – Seaca”, după un scurt schimb de idei hotărându-se reluarea licitaţiei. Nu în ultimul rând, Buşe s-a interesat în Capitală şi de soarta proiectelor depuse de primării şi CJ pe Programul Phare 2005, având plăcuta surpriză să afle că judeţul nostru a lansat 46 de proiecte pentru alimentări cu apă, reţele de canalizare şi sisteme de gestionare a deşeurilor. Printre acestea, se numără şi cel iniţiat de administraţia din Călimăneşti, vizând introducerea în localitate şi zonele limitrofe a reţelelor de apă şi canalizare. De altfel, într-un clasament neoficial, Vâlcea se plasează pe primul loc în topul judeţelor intrate în „Cursa Phare”. Autorităţile speră să se menţină pe acelaşi loc şi la capitolul „obţinerea finanţării”. Vâlcea ar putea ieşi în evidenţă în sens pozitiv şi pe problema colectării selective a deşeurilor în condiţiile în care se va aproba finanţarea pentru amenajarea centrelor de la Ioneşti, Frânceşti, Măldăreşti şi Dăeşti. Având în vedere că cele pentru Brezoi, Bălceşti, Fârtăţeşti şi Galicea au primit undă verde, Vâlcea ar putea deveni primul judeţ din ţară cu un sistem integrat al deşeurilor, fiecare localitate fiind arondată unuia dintre centrele de colectare. Dumitru Buşe a anunţat şi organizarea licitaţiei pentru realizarea celei de-a doua gropi de gunoi din judeţ. Reamintim faptul că primarul din Roeşti, social-democratul Gheorghe Drăghici, speră că localitatea sa va fi aleasă ca locaţie. O altă variantă pentru amplasamentul celei de-a doua gropi de gunoi ca dimensiune din judeţ este zona de sud a Municipiului Drăgăşani. Potrivit preşedintelui Buşe, decizia finală va fi luată după Paşte, când şi-a propus să aibă discuţii pe tema deşeurilor şi cu cetăţenii din teritoriu. El speră că va reuşi cu acest prilej să-i convingă pe vâlceni să fie mai protectori cu mediul în care trăiesc şi să nu mai vadă comune în care chiar şi casele de la stradă sunt dominate de munţi de gunoaie menajere.
Eduard DULĂCIOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button