Administratie

Ploile torenţiale au distrus 6 drumuri judeţene

Ploile de la începutul săptămânii trecute au produs pagube importante în mai multe localităţi vâlcene. Consiliul Judeţean a făcut o evaluare a situaţiei şi a prezentat-o CJSU. Potrivit documentului semnat de preşedintele instituţiei, conservatorul Dumitru Buşe, cele mai afectate drumuri sunt: DJ Racoviţa – Titeşti (pe o lungime de 4.000 metri), DJ Perişani – Cornet (distrus din cauza căderii stâncilor de pe versanţi), DJ Jiblea – Dăeşti (inundat pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri), DJ Râmnicu Vâlcea – Runcu, DJ Budeşti – Galicea – Câmpul Mare şi DJ Galicea – Nicolae Bălcescu, peste care s-au revărsat apele râului Topolog. Dumitru Buşe a anunţat la finele săptămânii trecute că abia după retragerea totală a apelor se va putea cunoaşte exact valoarea pagubelor.

De departe, cel mai afectat drum a fost DJ 678 Budeşti – Galicea, care a fost închis, întrucât râul Topolog a rupt digul de protecţie, inundând 30 de hectare de teren, inclusiv drumul, pe o lungime de aproape 800 de metri. De asemenea, au fost inundate o serie de gospodării din Galicea iar reţelele electrice au fost serios avariate. Nici pe Valea Oltului lucrurile nu au stat mai bine, bucăţi de stâncă alunecând din nou pe carosabil. De bolovani nu a scăpat nici Touareg-ul în care se afla prefectul Anuţa Handolescu, aflat în inspecţie. Câteva bucăţi de stâncă s-a prăvălit pe parbrizul maşinii de teren, dând serioase emoţii prefectului.   C.P.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button