Liga Nationala

Ionela Stanca s-a întors la Vâlcea

• săptămâna trecută, handbalista a parafat un contract valabil pe două sezoane • pivotul va încasa un salariu mai consistent decât în primii doi ani petrecuţi la Oltchim

După un sezon petrecut la Rulmentul Braşov (de unde a plecat până la urmă liberă de contract, după ce nu şi-a mai primit o mare parte din drepturile financiare), pivotul Ionela Stanca s-a întors la Oltchim. Jucătoarea a semnat în seara zilei de miercuri, 24 iunie, noul contract care o leagă de Vâlcea pentru următorii doi ani. Conform spuselor preşedintelui Ioan Gavrilescu, Stanca va încasa un salariu mai consistent decât în primii doi ani când a jucat la Oltchim. „Pretenţiile financiare ale Ionelei Stanca au fost cât se poate de acceptabile. Însă comparativ cu precedentele două sezoane ale sale la Vâlcea va fi un salariu mai consistent, dar în limita bunului simţ”, a spus Gavrilescu.

În cei doi ani când Ionela Stanca a mai îmbrăcat tricoul roş-albastru, Oltchim şi-a trecut în palmares şase trofee: două titluri de campioană naţională, Cupa României, Supercupa României, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei.

 „Avem cei mai buni pivoţi din lume”

Altfel, oficialul echipei vâlcene a apreciat că revenirea Ionelei Stanca ar putea produce o schimbare a stilului şi chiar a tacticii de joc laOltchim. „Fără să fiu acuzat de lipsă de modestie, eu cred că Oltchim-ul are cei mai buni pivoţi din Europa şi din lume. Oana Manea şi Ionela Stanca sunt două jucătoare de mare valoare, aşa că s-ar putea ca prezenţa lor pe acel post să ducă şi la o schimbare a stilului şi a tacticii de joc pe care antrenorii o vor gândi pentru viitor, pentru a valorifica la maxim talentul acestor două mari handbaliste pe care le avem în lot”, a precizat preşedintele CS Oltchim, iar apoi a adăugat: „Pivoţii şi extremele sunt posturi extrem de bine acoperite la Oltchim. Trebuie să confirme mai mult şi jucătoarele care alcătuiesc linia de 9 metri, pentru că în sezonul trecut au avut anumite sincope în evoluţii”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button