Liga V

„Păstorii” au câştigat duelul în ultimele 5 minute

PĂSTORUL VAIDEENI – FORESTIERUL ROMANI 2-1

Deşi, prin prisma poziţiei pe care o ocupă în clasament, părea a fi favorită, Păstorul Vaideeni a suferit serios pentru a obţine primele puncte din retur. Fotbaliştii de la Forestierul Romani le-au pus destule probleme celor din comuna primarului Ivan Jinaru. Oaspeţii au condus cu 1-0 (gol marcat de Cristian Buică din penalti) şi au fost foarte aproape să plece cu toate cele trei puncte de la Vaideeni, dacă ar mai fi rezistat 5 minute! „Păstorii” au restabilit egalitatea în minutul 86, prin Ionel Mihai, pentru ca ulterior, cu puţin timp înainte de fluierul final al partidei, să înscrie şi golul victoriei, prin Marius Străulea.

„Ne batem cu alte şase echipe pentru locul 3”

„A fost o victorie pe ultima sută de metri, dar cred că puteam să ne impunem mai devreme dacă nu am fi ratat ocazii cât roata carului. Ca să nu mai spun că am irosit inclusiv o lovitură de la 11 metri, prin Mihai Ciontea, în prima repriză”, a spus viceprimarul din Vaideeni, Titel Gheorghiţă, iar apoi a adăugat: „Chiar dacă am învins nu ne mai gândim la locurile 1 sau 2, pentru care se bat AS 2009 Popeşti şi Flacăra 2005 Horezu. Continuăm în schimb să ne batem pentru locul 3, dar aici avem încă şase adversare, diferenţa până la locul 9 fiind de doar 6 puncte”.

Forestierul, al doilea meci consecutiv pierdut după minutul 85

Ghinionul pare a se ţine scai de fotbaliştii de la Forestierul Romani, care se află la a doua „ispravă” de acest gen. Aşa cum se cunoaşte, etapa trecută, echipa lui Dumitru Drăgănescu a fost egalată de Minerul Costeşti, pe teren propriu, în ultimele 5 minute de joc.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button