Liga III

Viitorul caută prima victorie după trei etape grele în Liga a III-a, în care a obţinut doar un punct

În ultimele trei etape din Liga a III-a, Viitorul Dăeşti a obţinut un singur punct. Insuficient pentru pretenţiile şi valoarea lotului. Echipa a trecut, însă, şi printr-o perioadă grea, în care mulţi jucători nu au putut evolua, fie din cauza accidentărilor, a Coronavirusului sau pentru că au fost suspendaţi. Ultimul meci câştigat de dăeşteni a fost pe 10 octombrie, în etapa a V-a, 3-2 cu Hermannstadt 2. A urmat egalul de la Petroşani şi două eşecuri, acasă, cu 1-0, cu Măgura Cisnădie şi în deplasare, cu 3-2, cu Gaz Metan Mediaş 2.

Sâmbătă, 7 noiembrie, dăeştenii primesc vizita formaţiei CSM Deva. Partida va avea loc pe terenul de la Fedeleşoiu începând cu ora 14.00. Viitorul nu ia în calcul decât victoria. Pentru acest joc, trupa lui Popolan îl va avea la dispoziţie pe fundaşul Samson Nwabueze, care revine după suspendare, dar şi Costea, Vasile, Rizea, jucători care au fost şi la Mediaş, însă atunci tocmai ieşiseră din izolare şi nu erau refăcuţi din punct de vedere fizic. De asemenea, iese din ”exil” şi Lucian Iordache. În ultimele zile, Pîrvu a acuzat anumite probleme medicale. Altfel, juniorul Alexandru Diaconescu nu este disponibil. Acesta urmează să se opereze la genunchi. Va lipsi de pe teren o perioadă mai lungă de timp.

Articole Similare

Back to top button