Politica

Viceprimarul Cosmin Constantinescu, scos basma curată chiar de prefect, garantul legii

Democrat-liberalii s-au reunit pentru a găsi o soluţie să-l scoată basma curată pe viceprimarul acuzat de incompatibilitate, în ultimul an, de o parte a presei.

În final, au şi reuşit, semn că, în judeţul nostru este posibil chiar orice. După ce firmele familiei Constantinescu au făcut lucrări la Stadionul Zăvoi, dar şi în alte zone ale oraşului, pe bani publici, prefectul de Vâlcea a decis că tânărul afacerist Cosmin Constantinescu nu se află în stare de incompatibilitate, deoarece nu este asociat în nici una dintre firmele conduse de tatăl său, Dragoşi Constantinescu. Potrivit documentelor înaintate de secretarul Primăriei Râmnicului, Toma Mihăescu, reiese că cele două firme în care este acţionar Dragoşi Constantinescu, Cometto Internaţional şi Ideal Construct nu ar avea în acest moment contracte cu Primăria Râmnicului, dar nu arată ce s-a întâmplat în trecut.
În aceste condiţii, prefectul Petre Ungureanu a dat publicităţii, vineri, 18 iunie, un punct de vedere privind situaţia viceprimarului Constantinescu, aflat în interdicţie, conform articolului 90 din Legea 161/2003. În punctul de vedere remis de Prefectura Vâlcea se specifică faptul că, dacă la momentul verificării, viceprimarul nu se mai afla în stare de interdicţie reglementată de art. 90 din Legea nr. 161/2003, sunt aplicabile prevederile art. 92 alin 6 din acelaşi act normativ, care spun că încetarea de drept a mandatului de ales local nu se mai aplică dacă până la emiterea ordinului de către prefect se face dovada că încălcarea dispoziţiilor art. 90 a încetat. „Eu am decis să nu mai comentez şi să las controlul Prefecturii să vorbească. De aceea, am preferat să stau deoparte şi să nu fac declaraţii, pentru că până la urmă toate acuzaţiile se vor dovedi nereale. Am spus mereu că nici eu, nici tatăl meu nu avem afaceri cu Primăria aşa cum s-a scris, dar cred că este bine că situaţia a fost clarificată de specialişti. Nu cred că dacă eram amestecat în afaceri cu Primăria reuşeam să fiu pus în această funcţie. Există nişte controale riguroase”, a spus viceprimarul Cosmin Constantinescu, profitând de interpretarea aiuristică dată de „specialiştii” Prefecturii.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button