Politica

Ungureanu, cu direcţie la Cîlea: „I-am spus că-l iau şi de nevastă”

Trucaj PoliticaPrefectul judeţului Vâlcea, avocatul Petre Ungureanu s-a purtat ca la uşa cortului săptămâna trecută. În cadrul unei emisiuni TV, prefectul-avocat a lansat un atac lipsit de eleganţă şi diplomaţie la adresa preşedintelui CJ, a angajaţilor acestei instituţii, dar şi la adresa liderului PDL Vâlcea, colegul său de partid. Ungureanu a declarat, printre altele, că liderul PSD Vâlcea îşi face imagine pe cadavre, doar pentru faptul că nu a fost de acord cu ordonanţa premierului Emil Boc, care-i impune disponibilizarea a 20% din personalul instituţiei.

Angajaţii CJ, prinşi la mijlocul scandalului

Prefectul Petre Ungureanu nu doarme noaptea de grija preşedintelui CJ, pesedistul Ion Câlea. Avocatul recunoaşte că pesedistul nu-l prea bagă în seamă, pentru că nu-i recunoaşte autoritatea. Drept răzbunare, a lansat un atac de maidan la adresa acestuia, în care i-a târât însă şi pe angajaţii CJ.
„Din păcate, sunt în relaţii proaste cu domnul Cîlea, dar civilizate, recunosc. Ideal ar fi să fim nişte oameni normali, să ne dăm mâna pentru judeţ. Aparent o şi facem, pentru că fiecare îşi face treaba lui. Dar eu am un regret că dincolo, în instituţia domnului Cîlea,  activitatea este politizată. Instituţia este politizată la maxim, toţi angajaţii sunt membrii de partid. Spune că nu va da afară nici un angajat, nici eu nu vreau, dar el o face de dragul imaginii şi dacă mai continuă aşa îşi va face imagine pe cadavre. După părerea mea, personalul CJ este supradimensionat, iar modul de lucru impus de preşedintele Ion Cîlea nu este al unui manager modern. Este gândirea unui om politic desuet, ancenstral, depăşit”, a declarat prefectul democrat, subliniind că liderul PSD refuză o relaţie de colaborare din invidie, pentru că nu este primul om al judeţului. O declaraţie deplasată, ţinând cont de faptul că preşedintele CJ este primul om al judeţului, pentru că el este ordonatorul de credite,  nicidecum prefectul.

Prefectul consideră că liderul PSD ar trebui să se destindă

„E supărat că nu e el primul om al judeţului. I-am spus că-l iau şi de nevastă, îl las să fie el primul om al judeţului numai să accepte să colaborăm pentru binele judeţului, nu al meu. Premierul i-a spus că sunt zeci de elemente care te pot ajuta să faci proiecte prin împrumuturi, este o metodă modernă de lucru. Nu trebuie să fie el, oamenii lui ar trebui să aibă o gândire modernă. Poate să apeleze la credite dacă nu-şi permite să facă anumite lucrări prin finanţare proprie. Decât să facem sarcofagele regretatului Buşe şi ale lui Amuzan, de ce să nu băgăm banii în celelalte proiecte de infrastructură”, mai spunea prefectul. Reprezentantul Guvernului a făcut încă o dată dovada că habar nu are ce se întâmplă în judeţ, că narcisismul sau indiferenţa îl ţin departe de lumea reală. Conducerea Consiliului Judeţean se chinuieşte de un an de zile să facă un credit, dar nicio bancă nu s-a arătat interesată din cauza crizei financiare în care se zbate Guvernul şi implicit şi administraţiile publice locale.
Prefectul a continuat cu atacarea angajaţilor CJ, pe care-i consideră depăşiţi, dar şi cu  promisiunea de a intra cu forţa în birourile CJ, pentru a-i arăta lui social-democratului Ion Cîlea cine este şeful. „Angajaţii CJ sunt de secolul 18, nu acceptă metode moderne de lucru, de conducere. Domnul Cîlea nu  acceptă nici ideea controlului. Nu vrea să accepte că partidul lui nu este la putere. Nu acceptă Puterea, nu acceptă nici faptul că-l controlez la acte. Refuză să-mi pună la dispoziţie documentele, însă i le voi lua acum. O să intru peste el şi le voi lua prin presiune. Avem un judeţ bogat în resurse, dar nu are cine să-l pună în valoare. Ce să-i fac eu domnului Cîlea, pentru că nu face schi, nu citeşte, nu se destinde. Dacă stai să munceşti în brazdă, nu dai randament, pentru că creierul mai trebuie şi el aerisit”, a mai spus Ungureanu.

Social-democratul refuză să intre într-un nesfârşit schimb de replici

În replică, Ion Câlea a transmis sec că nu va intra într-un război cu prefectul, indiferent de afirmaţiile acestuia. „Am auzit că Ungureanu se plânge la Guvern şi la premierul Emil Boc că nu poate avea un dialog constructiv cu mine. Vreau să vă spun că ceea ce face el este în afara atribuţiilor ce-i sunt conferite. În primul rând, este foarte supărat că nu mă subordonez lui. Nu am cum să fac acest lucru, pentru că eu, spre deosebire de el, sunt ales, nu numit. Îmi trimite tot felul de hârtii prin care mă convoacă la tot felul de şedinţe. Vreau să-i transmit public, deşi ştie prea bine acest lucru, că nu poate să mă convoace, ci, cel mult, să mă invite undeva. Cel mult la o cafea…  Nu sunt un tip orgolios, dacă Ungureanu vrea să umble cu coada pe sus, atunci sunt probleme. Degeaba încearcă să mă cheme la control, că nu o să mă supun lui. Dacă vrea să discutăm despre binele acestui judeţ, în termeni civilizaţi, constructiv şi matur, atunci o vom face, dar, în niciun caz, acest lucru nu se va întâmpla prin raporturi de subordonare din partea unui sau altuia. Dacă vrea să se războiască cu mine, e liber să o facă, dar eu nu voi participa la această luptă pentru că am lucruri importante de făcut pentru judeţ”, a spus Ion Cîlea.
După raportul defavorabil al Corpului de Control al ministrului Vasile Blaga, în care inspectorii constatau lipsa de colaborare dintre prefect şi instituţiile din subordine, cât şi cu preşedintele CJ,  Petre Ungureanu a încercat, în cadrul unei videoconferinţe cu premierul, să dreagă gafa aruncând vina pe colaboratori, pe Ion Cîlea în special,  şi nu pe propria-i incompetenţă. Prefectul spunea că  preşedintele Consiliului Judeţean nu-i pune la dispoziţie actele necesare pentru a-şi desfăşura activitatea. În realitate, Prefectura îşi face rapoartele după materialele oferite de angajaţii CJ şi nu invers.

Dana Nedescu

Articole Similare

2 Comments

  1. pai daca Amza tot ii sopteste numai prostii domnului presedinte………….iar acesta pleaca urechea la ce spun toti *****…….

  2. Domnule prefect, vàd cà v a esit cioara din gurà spunind cà domnul Cilea, nu colaboreazà cu prefectura, dar vreau eu sà te intreb pe tine. Cind ati schimbat , toate conducerile din unitàtile judetului vilcea voi ati consultat pe domnul Cilea.Mài dupà ce cà sunteti slabi pregàtiti profesiona, incompetenti, mai sunteti si cu gura mare. Cilea este ales de popor iar tu esti numit politic, apleacàte la tàlpile lui Cilea, si sper cà va avea o bunà colaborare cu tine. Voi nu vedeti cà la sondaje sunteti la pàmint, La viitoarele alegeri o sà te rogi de Cilea pentru un post.

Lasă un răspuns

Back to top button