Diverse

Trei arbitri vâlceni, delegaţi la meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a

Sâmbătă, 23 iunie, s-au disputat 17 dintre meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. O parte dintre formaţii au jucat returul, iar altele au evoluat în prima manşă. Printre partidele programate s-a numărat şi cea dintre campioana judeţeană din Teleorman, Rapid Buzescu şi campioana Vâlcii, Flacăra Horezu. Pentru Adi Popa şi colegii săi disputarea acestui joc a reprezentat o simplă formalitate, după ce în tur i-au spulberat pe adversari. A fost 8-0 în prima partidă şi 1-0 pentru Flacăra în cel de-al doilea meci. Cu scorul general de 9-0, campioana Vâlcii a obţinut promovarea în Liga a III-a. Partida retur, de la Buzescu a fost arbitrată de o brigadă din Bucureşti. La centru s-a aflat Cătălin Ilie, iar la cele două linii, Alexandru Bodolan şi Silviu Goicea. Observator de arbitri a fost Ştefan Poenaru din Botoşani. Şi Vâlcea a avut arbitri la baraj. Astfel, asistenţii Marius Badea şi Silviu Costache au fost delegaţi la partida retur, din judeţul Olt, dintre Vediţa Coloneşti şi Unirea Bascov (din Argeş). În tur, a fost 2-1 pentru echipa pregătită de Adrian Dulcea, Unirea Bascov. Formaţia argeşeană a câştigat şi cel de-al doilea meci (0-1) şi a promovat în cel de-al treilea eşalon. La această confruntare, la centru s-a aflat Horia Mladinovici, din Bucureşti, arbitru de Liga I. În afară de Badea şi Costache, dintre vâlceni la baraj a mai fost delegat şi „centralul” Cătălin Buşi. Acesta a oficiat partida retur, de la Covasna, dintre Nemere Ghelinţa şi ACS SR Municipal Braşov. Primul duel între cele două s-a încheiat cu victoria la limită, cu 1-0, a formaţiei de la poalele Tâmpei. În retur, a fost 2-0 pentru braşoveni. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button