Diverse

Toma Pleşa vede cu ochi buni introducerea observatorilor în Liga Naţională

* după ce FRH a anunţat că va delega supervizori la toate meciurile de handbal, atât la masculin, cât şi la feminin, mai mulţi oficialii ai câtorva cluburi nu s-au arătat prea încântaţi

După ce au anunţat că din viitorul sezon vor fi delegaţi arbitri la toate meciurile din Liga Naţională, atât la masculin, cât şi la feminin, oficialii FRH s-au lovit de refuzul câtorva cluburi de a accepta această decizie. Săptămâna trecută, fostul arbitru vâlcean Toma Pleşa, care a reuşit să fie admis ca observator în urma examenului din 14-15 august, le-a oferit un răspuns – „pe şleau” – celor care contestă delegarea unor supervizori.

„Cine e împotrivă vrea să aibă controlul asupra arbitrilor”

„Toţi cei care sunt deranjaţi de faptul că meciurile din Liga Naţională vor fi supravegheate de observatori vor să aibă în continuare controlul asupra arbitrilor, să-i poată alerga în voie pe teren şi să protesteze după bunul plac”, a spus Pleşa.
Reputatul fost cavaler al fluierului din Rm. Vâlcea crede că introducerea unor supervizori la meciurile din Liga Naţional înseamnă de fapt intrarea în normalitate, observatori fiind la nivelurile superioare pretutindeni în Europa.

„Supervitorii vor câştiga 500 de lei pe lună, nu 5.000!”

Altfel, Toma Pleşa a ţinut să afirme că delegarea observatorilor nu va afecta într-atât de mult cluburile din campionatele interne, aşa cum au susţinut oficialii mai multor echipe de handbal din ţară. „Baremul unui observator va fi de 200 de lei vechi pe meci, iar pentru cazare s-ar mai cheltui încă 75 de lei. Practic, într-o lună, un observator ar câştiga aşadar doar 500-600 de lei, nu 5.000-6.000 de lei, cum au susţinut unele echipe. În noul sezon, arbitrii şi observatorii nu mai au voie să ia legătura cu echipa gazdă, plata baremurilor urmând a se face înainte de meci, cu banii direct în mână, nu în plic, în prezenţa observatorului”, a mai spus preşedintele AJH Vâlcea.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button