Administratie

Toma Ciolacu va amenaja un cabinet stomatologic în noul dispensar din Stroeşti

În următoarea perioadă, la Stroeşti, va începe asfaltarea a 3,5 kilometri de drumuri, prin PNDL 2. Potrivit primarului Toma Ciolacu, va fi vorba de modernizarea uliţelor Boalda, Măgura şi Mitu Săraru. Lucrările de infrastructură a celor trei artere vor fi executate de firma Maridor, în timp ce asfaltul va fi turnat de As Trans. Alesul PNL a mai precizat că valoarea investiţiilor se va ridica la suma de 20,87 de miliarde de lei vechi. „Licitaţia de atribuire a proiectului a avut loc încă din urmă cu doi ani, dar lucrările n-au demarat din pricina lipsei fondurilor. După ce am primit finanţare pe PNDL 2, nu mai avem probleme cu banii, aşa că activitatea va începe în curând, când timpul va fi favorabil”, ne-a declarat Ciolacu. În altă ordine de idei, la finele anului 2017, alesul PNL a semnat şi contractul de finanţare pentru construirea noului dispensar uman din Stroeşti, unde investiţiile vor avea o valoare totală de 6,35 de miliarde de lei vechi. Proiectul va fi scos la licitaţie în SEAP în perioada următoare, iar lucrările vor demara probabil la primăvară. Ciolacu a precizat că, în incinta noului dispensar, vor funcţiona cabinetele celor doi medici de familie din localitate. „Medicii îşi aveau şi locuinţele de serviciu în vechiul dispensar, dar între timp unul s-a mutat într-o casă din Stroeşti. În aceste condiţii, în spaţul rămas gol, intenţionez să amenajez un cabinet stomotologic. Sper să găsim un medic de specialitate care să vrea să colaboreze cu noi”, a afirmat Ciolacu. „În ceea ce priveşte alte investiţii pe care le-am realizat în ultima perioadă, amintesc faptul că, la sfârşitul anului trecut, am asfaltat curţile căminelor culturale din Stroeşti şi Dianu”, ne-a mai declarat primarul din Stroeşti, Toma Ciolacu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button