Alte sporturi

Tenis Club Capela Rm. Vâlcea, într-o continuă dezvoltare

Avram DanielSportivii de la Tenis Club Capela Rm. Vâlcea s-au deplasat recent la Târgu Jiu, unde au participat la Cupa „Amicii”. Competiţia rezervată copiilor de 8 – 12 ani s-a bucurat de prezenţa multor tenismeni, opt dintre aceştia fiind vâlcenii pregătiţi de Daniel Avram şi Florin Palmotă. „Vreau să vă spun că la această întrecere, şi-au făcut debutul într-un concurs oficial patru dintre elevii noştri încadraţi în categoria de 10 ani. Este vorba despre Gabriela Bornea, Laura Stănişor, Vanesa Niţu şi Mihai Nistor. Chiar dacă nu au obţinut rezultate notabile, consider că s-au descurcat destul de bine, având în vedere că a fost prima lor competiţie”, ne-a declarat Daniel Avram. De menţionat este că Denisa Popescu şi Floriana Gheorghe au ajuns în sferturile de finală ale turneului, iar Andreea Mutu şi Tudor Danalache în optimi.

Bogdan Boadă, semifinalist în Cupa „Ceramus”

Vâlcenii de la Tenis Club Capela au mers apoi la Câmpulung Muscel pentru a concura în cadrul Cupei „Ceramus”. Şi de această dată, Denisa Popescu şi Floriana Gheorghe au ajuns în sferturile de finală, în timp ce Bogdan Boadă a realizat o adevărată performanţă. La categoria de 12 ani, sportivul a disputat meciul din semifinala turneului.

Gabriela Bornea şi Laura Stănişor s-au remarcat la Cupa „Vlaicu Vodă”

Potrivit antrenorului Daniel Avram, în zilele de 19 şi 20 iunie, la Curtea de Argeş, s-a desfăşurat Cupa „Vlaicu Vodă” la tenis de câmp. Ca în fiecare an, concursul a adunat la start unii dintre cei mai buni tenismeni din ţară, motiv pentru care nivelul competitivităţii a fost foarte ridicat. Cu toate acestea, elevii lui Daniel Avram şi ai lui Florin Palmotă au reuşit să obţină rezultate remarcabile. Două dintre tinerele sportive care şi-au făcut debutul la Târgu Jiu, au reuşit de această dată să se impună categoric în faţa jucătoarelor oponente şi să câştige. Astfel, Tenis Club Capela s-a întors de la Curtea de Argeş cu două victorii individuale, obţinute de Gabriela Bornea şi Laura Stănişor la categoria de 10 ani.
„Cupa „Vlaicu Vodă” este o competiţie recunoscută la nivel naţional, la care participă o mulţime de tenismeni talentaţi. Motivul pentru care micii jucători prezintă un interes atât de mare pentru această întrecere este legat de faptul că sportivii câştigători sunt răsplătiţi. La final, acestora li se oferă premii semnificative, care constă în rachete, mingi şi alte echipamente”, a afirmat instructorul vâlcenilor.

Unde-s doi, puterea creşte

În încheiere, Daniel Avram a dorit să evidenţieze contribuţia semnificativă pe care noul antrenor al Tenis Club Capela, Florin Palmotă, o are în ceea ce priveşte pregătirea copiilor. „Parcursul meritoriu al sportivilor noştri la competiţiile din ultima perioadă se datorează instructorului Florin Palmotă. Prezenţa unui nou antrenor în cadrul clubului este benefică atât pentru mine, cât şi pentru tinerii tenismeni pe care îi pregătim”, a conchis Daniel Avram, antrenor şi fondator al Tenis Club Capela Rm. Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button