FotbalEveniment

”Sunt cel mai mândru român din lume să fiu căpitanul ţării mele la Euro 2024”

Nicolae Stanciu este căpitanul României şi unul dintre cei mai valoroşi şi iubiţi dintre tricolori. Şi-a tatuat tricolorul pe corp şi un mesaj: ”Ţi-am dat tot şi încă puţin”, iar înainte de starul Euro a mai făcut un gest prin care a intrat şi mai mult în inimile suporterilor. A scris de mână, într-o scrisoare, sentimentele pe care le are şi cu ce gând abordează acest turneu final. Iată şi ce conţine scrisoarea căpitanului:
”Este al nouălea an de când îmbrac tricoul României cu onoare şi emoţie. Trăirile mele au rămas la fel de puternice, din martie 2016, când am debutat, prin EURO 2016, perioadele mai grele, parcursul spre EURO 2024. Toate m-au întărit şi mi-au oferit experienţa pe care sunt bucuros să o împărtăşesc tinerilor jucători talentaţi pe care îi avem. Sunt foarte mândru de fiecare dintre coechipierii mei care au contribuit la această calificare. Mă bucur pentru cei care vor merge la EURO 2024 şi sunt alături de cei care, din diferite motive, nu vor participa la turneul final. Am construit o familie şi nu sunt vorbe mari, asta s-a văzut în meciuri, pe teren! Nimeni nu poate promite, cu adevărat, lucruri sigure în fotbal. La începutul preliminariilor, poate doar noi, jucătorii, şi selecţionerul Edi Iordănescu aveam convingerea că ne vom califica. Acum, putem promite doar că la EURO 2024 vom lupta pentru fiecare metru de teren, în fiecare secundă, unul pentru celălalt şi toţi pentru România, cu tot ce avem mai bun fiecare în noi! Va fi suficient ca să ieşim din grupă? Vom vedea! Dar ştiu sigur că doar aşa vom fi mândri de noi iar toţi românii vor fi mândri că sunt români! Pe finalul meciului cu Israel, de la Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la EURO 2024, când am fost înlocuit, am strigat către colegii mei: am muncit un an întreg şi mai sunt doar 5 minute, trebuie să facem totul pentru calificare! Acum, o spun deschis, în faţa tuturor: ne-am câştigat o şansă de a scrie istorie! Sunt foarte puţini cei care într-o viaţă ajung în poziţia de a putea face fericiţi milioane de oameni. Noi avem şansa şi responsabilitatea asta! Dincolo de rezultatele de pe tabelă contează spiritul pe care îl vom aduce în faţă. Felul în care vom şti să luptăm ca să lăsăm pe teren tot ce avem mai bun. Ultimul strop de energie şi tot ce-am învăţat în fotbal! Am avut alături de noi în drumul spre EURO 2024 români care au crezut în fiecare secundă în noi şi le mulţumesc pentru sprijinul necondiţionat. Am adus alături, pe parcurs, români care poate nu mai credeau că fotbalul românesc poate să îi reprezinte la nivel înalt. Le mulţumesc pentru că au reînceput să creadă! Poate cel mai important e însă faptul că tinerii şi copiii de azi caută iar tricoul României şi îl poartă cu mândrie. Ştiu sigur că nimic nu va fi uşor în ceea ce urmează. Însă la fel de sigur sunt că în fiecare meci de la EURO vom simţi susţinerea românilor din ţară şi a celor plecaţi de-acasă. Am jucat pe mari stadioane, în competiţii de top dar o spun cu mâna pe inimă: când românii sunt uniţi pentru România, nu există forţă mai mare care susţină o echipă pe teren! Cu încredere şi emoţie, vom lupta împreună!”. La semnătură, a menţionat: ”Nicolae Stanciu, cel mai mândru român din lume să fiu căpitanul ţării mele la EURO 2024”.

Articole Similare

Back to top button