Liga IV

Ştefan Pană, de la Malaia, va juca la poalele Ţurţudanului

Printre jucătorii care vor evolua pentru Lotru Brezoi, sub comanda lui Dan Naum, în noua Ligă a IV-a se va regăsi şi Ştefan Pană, de la Foresta Malaia. Ceilalţi care şi-au dat acordul verbal provin tot de la echipe de nivel superior celei din Brezoi. Oficialii grupării din nordul judeţului aşteaptă ca lucrurile să revină pe făgaşul normal pentru a-şi pune planurile în aplicare.


”Sunt în continuare incertitudini legate de începerea campionatului. Ne-am sărutat să tot aşteptăm. Cred că riscurile, la fotbal, sunt mult mai mici decât pe terasele pline de oameni, pe plajă, la mare, la petrecerile private. Sunt nişte anomalii, nu le înţeleg. Altfel, parcă dorul de fotbal se accentuează pe zi ce trece. Acum e pe terminate şi vara şi timpul trece foarte greu fără fotbal. Altfel aşteptai week-end-ul când ştiai că ai meci, că nu trebuie să-ţi faci alte planuri. Nu ştiu ce interese sunt. Până la urmă, putem să respectăm nişte reguli, să ne schimbăm în maşini, în microbuz, să nu intrăm la vestiare. La fel era şi pe vremuri, când eram noi mai tineri sau juniori. Tot în maşină ne schimbam sau veneam echipaţi de acasă. Se pot găsi soluţii. Chiar şi să se joace meciurile cu spectatori. Aproape peste tot sunt tribune şi nu cred că nu s-ar putea păstra distanţarea socială la judeţ, unde vin 20-30 de spectatori. Se pot face festivaluri cu 500 de persoane, dar nu se poate juca fotbal 11 contra 11, pe teren mare! E straniu. Sper, totuşi, ca în septembrie să se dea drumul la competiţii. Eu aşa cred că se va întâmpla, mai ales că vin alegerile şi trebuie să scadă numărul cazurilor de persoane infectate”, a mai adăugat liderul grupării brezoiene, Remus Burcuş. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button