Diverse

Spectacolul „Crai Nou”. Premiera, astă seară, la Arenele „Traian”

Teatrul Municipal „Ariel”, din Râmnicu Vâlcea, prezintă vineri, 7 august, la Arenele Traian, începând cu ora 20:00, premiera spectacolului „Crai Nou”, scenariul şi regia Mihaela Mihai, coregrafia Alexandru Nicolae Runceanu.

Este un spectacol care îmbină veselia, zâmbetul, cu poezia, filmul, dansul, muzica şi reîntâlnirea cu personaje feminine, reale, ale României. „Crai Nou” este realizat ca un semn de recunoştinţă pentru reginele României şi personalităţile feminine care au schimbat percepţii, destine, oameni, prezentat într-o ipostază inedită, ce îi va conduce pe spectatori într-o nouă dimensiune a culturii, cultura clasică, în care esenţa omului se regăseşte şi creează. Un spectacol document despre măreţia şi frumuseţea României, prezentat într-o atmosferă tradiţională, sensibilă, care îmbină ideea unui mit popular: Aceea că luna nouă poate aduce fericirea celor îndrăgostiţi – spunea Mihaela Mihai. În distribuţie, le regăsim pe Anca Olteanu şi Mihaela Mihai. De asemenea, Galina Nemţanu va interpreta la pian, Victor Nemţanu la contrabas, Vladislav Railean la vioară şi Pavel Gheorghe Marius la vioară.

Articole Similare

Back to top button