Liga V

Spectacol la Buneşti: şapte goluri într-o repriză! Oaspeţii, de la Lăpuşata, au condus cu 3-1, dar au pierdut avantajul în 20 de minute

AS Buneşti este neînvinsă în returul Ligii a V-a. A obţinut şapte puncte în trei meciuri, tot atâtea câte strânsese într-un întreg tur de campionat. Cheia revenirii? ”Lotul e, în mare, acelaşi, numai că în tur am avut trei jucători suspendaţi, plus 4-5 accidentaţi. În fiecare meci pornim cu şansa a doua, dar compensăm prin ambiţie şi determinare. Iar acum, şi prin seriozitate, după cum am constatat în aceste prime trei meciuri din retur. Nu am făcut schimbări majore în pauza de iarnă. S-a reîntors Cosmin Cozma (”Boilerul”), care a fost la Orleşti şi l-a dat împrumut pe Miu, la Pietrari”, a explicat Adi Ancuţa, liderul de la AS Buneşti. În runda precedentă, buneştenii au câştigat cu 5-3 duelul cu Inter Lăpuşata. A fost spectacol, mai ales în prima repriză, când s-au marcat şapte goluri. Oaspeţii au condus cu 2-0 şi 3-1. Vlădulescu a marcat pentru Inter în minutul 2, iar Gabăr a dublat avantajul formaţiei coordonată de Laurenţiu Burlan şi Viorel Zamfirache în minutul 7. Dobran a redus din handicap în minutul 11 (1-2), însă Vlădulescu a refăcut diferenţa imediat după reluarea jocului, de la centrul terenului (1-3 în minutul 12). Gazdele au primit şi un cartonaş roşu. L-a luat Luci Dinu, dar nu pe teren, ci pe bancă, astfel că echilibrul numeric s-a menţinut. De la 1-3 s-a făcut 4-3 la pauză. Dobran, MVP-ul partidei, a înscris din nou, de două ori în două minute şi a adus egalarea (3-3). Adi Ancuţa a pus punct primei reprize cu golul de 4-3. Dobran, cu trei ”boabe” în prima parte, a mai punctat o dată în minutul 90, pentru 5-3. Mihai Nicolae (Moleşeală), unul dintre jucătorii emblematici ai buneştenilor, a jucat 74 de minute în partida cu Lăpuşata. Nu a luat niciun galben. Şi la Pietrari a demonstrat că se poate concentra doar pe fotbal.

Articole Similare

Back to top button