Administratie

Sensurile giratorii, construite ilegal

Primarul Râmnicului, democrat-liberalul Romeo Rădulescu, a construit cele şase sensuri giratorii după capul lui, fără avizul Poliţiei Rutiere. De fapt niciuna dintre lucrările executate în oraş nu are avizul instituţiilor statului sau al specialiştilor.
Cu toate că primarul spunea că lucrările sunt executate în deplină legalitate, Ilie Voica, inspectorul adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea susţine contrariul. Acesta a declarat, indirect, că primarul a cerut avize doar pentru o parte din lucrările demarate, nu pentru toate. „Primăria a cerut avize doar pentru o parte din lucrările demarate. Ce pot să vă spun este că toate lucrările executate până-n Prefectură sunt  legale”, a precizat Voica. Toate cu excepţia sensurilor giratorii. Voica a evitat să dea un răspuns în acest sens, dar şi tăcerea este un răspuns.
Exemplul nu a fost dat întâmplător,  toate sensurile giratorii au fost realizate din acel punct spre Podul Vinerii Mari, două sunt pe aceeaşi axă: Billa –BCR şi Tribunal- Prefectură.
Nici la capitolul trotuare nu s-a ţinut cont de părerea specialiştilor din cadrul Poliţiei Rutiere. Aceştia susţin că decizia Primăriei de a micşora trotuarele, în special în dreptul unităţilor şcolare, este total inadecvată, deoarece implică aglomerarea trotuarului şi ieşirea elevilor în carosabil în momentul intrării şi ieşirii de la  cursuri.
Decizia nu le avantajează nici pe mămicile cu cărucioare şi copii preşcolari. În cazul în care o mămică are nefericita inspiraţie să iasă cu amândoi, lăţimea trotuarului nu-i permite acest lucru. În cazul obezilor situaţia este foarte clară, membrii familiei sunt obligaţi să meargă în şir indian sau să iasă în carosabil.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button