Politica

Sensul giratoriu făcut de ADP lângă BCR, de 2-3 ori mai ieftin decât cele executate de firmele PD-L

• susţine Ion Matei, liderul PSD Râmnicu Vâlcea

După liberalul Eduard Vârlan, şi social-democratul Ion Matei reia şi dezvoltă câteva dintre subiectele propuse dezbaterii publice de către ziarul Arena, în prima parte a acestui an.
Referindu-se la câteva businessuri pedeliste de la Râmnicu Vâlcea, liderul municipal al PSD a explicat că firma Delta ACM, care execută lucrările de modernizare pe Calea lui Traian este băgată şi în afacerile privind termoizolarea blocurilor din oraş, cum bine se ştie, la preţuri de 4-5 ori mai mari decât cele stabilite iniţial. Social-democratul a spus că acest lucru nu-i pare a fi o coincidenţă, chiar dacă cele două licitaţii au fost postate în S.E.A.P. „Este arhicunoscută apropierea dintre firma Delta ACM şi doamna ministru Elena Udrea… Ori, partea Guvernului, se ştie, vine prin Ministerul Dezvoltării. De acolo trebuie să vină şi diferenţa de cost, după cum a promis în ultima şedinţă domnul primar. El a spus că a făcut demersurile necesare, iar locatarii din blocurile anvelopate nu vor plăti nimic în plus. Să vedem!”, a precizat liderul PSD.

Lucrări similare, preţuri total diferite

Ion Matei a vorbit şi despre celebrele sensuri giratorii din municipiu, comparându-l pe cel inaugurat recent, lângă BCR, la intersecţia străzii General Magheru cu Bulevardul Tudor Vladimirescu, pentru care Primăria a plătit în total în jur de 2 miliarde de lei vechi cu cele amenajate în vecinătatea morii Boromir sau a Casei Albe, de la podul spre Goranu. „Aş putea să-l compar şi cu sensurile giratorii de pe Bulevardul Dem Rădulescu, care au costat peste 4 miliarde fiecare, câte un cerculeţ cu diametru de 5 metri, nu 10. Secretul ar fi că cel de la BCR, care cred că a costat în jur de un miliard, a fost făcut de DADP. Nefiind vorba despre o lucrare făcută de o firmă portocalie, ci de o direcţie a Primăriei, evident că a costat de 2-3 ori mai puţin şi e făcut foarte bine. Aştept cu interes să văd cât va costa sensul giratoriu care se va face la Spitalul Judeţean, la intersecţia Străzii Republicii cu Calea lui Traian. După părerea mea, prin similitudine, nu trebuie să coste mai mult de un miliard”, a afirmat Ion Matei, preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea.

Râmnicenii au fost păcăliţi în campanie

În ceea ce priveşte montarea pavelelor pe Calea lui Traian, social-democratul s-a arătat sceptic că această componentă a lucrării va fi pusă „în scenă” prea curând. „Eu cred că primarul nu se va ţine de cuvânt în această privinţă, iar pavelele nu vor fi puse nici în această toamnă. Probabil că furnizorul pavelelor de granit (care se aude că nu conţin decât foarte puţin granit), un om de afaceri mai iscusit, nu le va furniza până când nu va primi şi banii pe ele. Mi-aş dori ca domnul Rădulescu să facă ceea ce promitea în campanie şi să atragă fonduri cu sacul de la Guvern, de la Uniunea Europeană. Mă îndoiesc, însă, că are această capacitate, chiar dacă partidul său, PD-L, se află la Putere şi normal ar fi ca, la Râmnicu Vâlcea, să nu se mai facă investiţii din fondul de rezervă al municipalităţii, ci din bani de la Guvern, cum s-a promis de nenumărate ori”, a adăugat Matei.

Firma lui Prigoană, invitată pe uşa din dos să preia salubrizarea oraşului

Social-democratul nu priveşte cu ochi buni nici înverşunarea cu care Executivul se luptă să rezilieze contractul de salubrizare cu firma Urban. „Vă reamintesc că aleşii PNL şi PSD din CL n-au votat proiectul de hotărâre ce viza suspendarea contractului dintre Primărie şi Urban. Pe această temă, există un litigiu care, din câte ştiu, a ajuns la Curtea de Apel Piteşti. Aşadar, câtă vreme nu există o hotărâre definitivă şi irevocabilă, pro sau contra, nu puteam vota în cunoştinţă de cauză. Consilierii PD-L au riscat foarte mult votând. Dacă instanţa îi dă câştig de cauză firmei Urban, iar această societate le cere daune morale? După părerea mea, acum, s-a intrat pe un drum închis, greşit, dar e treaba celor care au hotărât să suspende contractul cu Urban, care potrivit legii poate desfăşura serviciul de salubrizare încă 90 de zile. După acest termen, se va organiza o nouă licitaţie, o nouă achiziţie, achiziţie însemnând şi cereri de oferte. În şedinţa CL, s-a propus şi acest demers. Consilierii PSD şi PNL s-au abţinut, pentru că noi nu am participat la această decizie.

Procedura a fost anulată, fiind ilegală

Având majoritatea, cei de la PD-L şi-au continuat planul. Am înţeles că, zilele trecute, au cerut de la nişte firme, probabil de-ale lor, pedeliste, nişte oferte. Au fost făcute repede două cereri de oferte de la două societăţi etichetate drept pedeliste, Rosal şi Polaris, o firmă fină sau cumnată a primeia. Au venit cu nişte preţuri derizorii, dar, în mod surprinzător, s-a anulat procedura, pentru că n-ar fi fost legală, n-ar fi fost invitaţi şi reprezentanţii Ministerului de Finanţe. Procedura se va relua şi, în mod neplăcut, vom avea din nou o nebunie în oraş, doi operatori: Urban şi Rosal. Cu siguranţă al doilea operator va fi Rosal pentru că, evident, Jaguarul primarului trebuie să-şi producă efectele”, a anticipat consilierul municipal PSD. Chiar dacă Jaguarul urmează sau trebuie să-şi producă efectele, Ion Matei crede că firma Urban nu va putea fi scoasă din oraş şi ar fi şi greşit ca PD-L să se mai zbată în acest sens, pentru a-i face loc societăţii lui Prigoană. „Urban a încheiat contracte cu asociaţiile de locatari, cu agenţii economici din Râmnic. Sunt ferm convins că nimeni nu va fi de acord să rezilieze contractele cu Urban, o firmă din oraşul lor, care participă la bunăstarea tuturor. Lumea e mulţumită de serviciile oferite de Urban şi nu vor face contracte cu noul operator… Aşa că, indiferent cât de mult şi-ar dori cei de la PD-L să scoată firma Urban din oraş, pentru a-i face loc lui Prigoană sau cui doresc, nu vor reuşi. Istoria se va repeta!”, a concluzionat Ion Matei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button