Politica

Senatorul Jurcan nu se simte ameninţat

• „Sunt conştient că, în teritoriu, organizaţia PD-L nu are cele mai bune rezultate, dar am crescut semnificativ în ultimii ani”, susţine parlamentarul

Liderul interimar al PDL Vâlcea, Dorel Jurcan a declarat că nu se simte ameninţat de prezenţa ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, în sânul organizaţiei sale. Asta deşi, reprezentantul Guvernului a anunţat că va lua la pas toate organizaţiile din judeţul nostru şi va încerca să-şi convingă toţi colegii de calităţile sale.
Jurcan nu pare să fie prea afectat nici după ce Iliescu s-a arătat mulţumit de rezultatele pe care organizaţia municipală le-a avut până acum, dar şi-a arătat dezamăgirea faţă de ceea ce se întâmplă la judeţ. Bineînţeles că, indirect, Valentin Iliescu a lovit în Jurcan, cel care se ocupă pentru moment de conducerea organizaţiei. Este posibil ca, deocamdată, Jurcan să încerce să menţină aparenţele unei bune colaborări cu acesta în interiorul partidului, deşi, pe undeva, este conştient că Iliescu i-ar putea lua pâinea de la gură. „Nu am de ce să mă sperii, iar rezultatele de la judeţ, sunt conştient că nu sunt cele mai bune, însă de fiecare dată organizaţia a crescut. E nevoie de o analiză pe care o vom face toţi. Propunerile domnului Iliescu sunt binevenite, pentru că partidul e condus de o echipă, nu de un om”,  a spus Dorel Jurcan, sugerând că nu doar el trebuie să-şi asume nerealizările.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button