FotbalDiverse

Sebi Lăstun, meci de gală, la Buftea, pentru titlu: FCSB – Craiova! A fost premiat de președintele FRF, dar și de Belodedici și Stoichiță!

Vineri, 24 mai, spre finalul unui sezon perfect, în care i-au fost încredințate multe meciuri importante, Sebastian Lăstun a arbitrat și o nouă finală. A fost vorba despre lupta pentru trofeu dintre FCSB și Universitatea Craiova, din Liga Elitelor Under 17. Partida a avut loc la Buftea. Câștigătoarea a fost decisă la penalty-uri, după 2-2 la finalul timpului regulamentar. FCSB, la fel ca și echipa de Superligă, a ridicat trofeul deasupra capului, fiind desemnată campioană a României. La ”loteria” loviturilor de departajare s-a terminat 5-4 pentru FCSB. Brigada de arbitri a condus jocul foarte bine, iar la final a fost, de asemenea, premiată. Seba Lăstun a fost felicitat și a primit medalie din partea președintelui FRF, Răzvan Burleanu și a directorului sportiv Mihai Stoichiță. La festivitatea de premiere a mai fost prezent un fost jucător din Generația de Aur a României, Miodrag Belodedici. Sebi Lăstun face parte din lotul Ligii a II-a. A fost inclus și în programul de dezvoltare al arbitrajului românesc Next Generation. Felicitări, Sebi! Să te vedem curând și pe prima scenă fotbalistică a țării!

Articole Similare

Back to top button