Administratie

Scriitorul Dinu Săraru a donat un ecograf dispensarului uman din Slătioara

Începând din 2008, primarul Sorin Romcescu a acordat o atenţie deosebită renovării celor zece biserici din comuna Slătioara, două dintre ele fiind declarate monumente istorice. „De doi ani lucrăm intens la reabilitarea acestor lăcaşuri de cult. Investiţiile s-au realizat cu foarte puţini bani, deoarece am apelat la meseriaşi angajaţi prin şomaj.

O contribuţie importantă au avut-o şi enoriaşii, care, văzând că primăria s-a implicat în aceste lucrări de reabilitare, au fost de acord să sprijine financiar acţiunile de renovare. În total, primăria Slătioara a alocat din bugetul local doar vreo 700 de milioane lei vechi”, ne-a precizat Sorin Romcescu. Printre lucrările efectuate se numără reabilitarea exterioară şi interioară a bisericii din Slătioara, care poartă hramul Sfântului Gheorghe, unde autorităţile locale au beneficiat şi de sprijinul lui Matei Vintilă, care a asigurat centrala termică. O investiţie similară se va realiza şi la biserica din satul Rugetu, acolo unde costul lucrărilor va fi suportat de primărie şi de către oameni. De asemenea, s-a montat acoperişul şi s-a făcut gardul împrejmuitor la lăcaşul din Vioreşti, care urmează a fi sfinţit în această vară. În altă ordine de idei, primăria a finanţat şi reabilitarea dispensarului uman din satul Slătioara. În acest spaţiu sunt amplasate două cabinete, fiecare având câte un medic, care sunt căutaţi şi de pacienţi din localităţile limitrofe. Dispensarul beneficiază şi de un ecograf, care a fost donat de către renumitul scriitor Dinu Săraru, originar chiar din Slătioara. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button