Acasă Administratie Sală modernă de festivităţi la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”

Sală modernă de festivităţi la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân”

175
0

Comunicat de presă / Primăria Râmnicului. În contextul aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, primarul Mircia Gutău, alături de viceprimarii Eusebiu Veţeleanu şi Carmen Preda şi de directorul Cătălin Pană, a inaugurat vineri, 18 septembrie, noua Sală de Festivităţi a prestigioasei unităţi şcolare, o investiţie complexă ce a redat strălucirea de odinioară a acestui spaţiu, adăugând elemente de confort dintre cele mai moderne. Suprafaţa totală vizată de lucrări este de 638 mp şi în ea sunt cuprinse Sala de Festivităţi şi holul de acces în Colegiu. Au fost recondiţionate placările cu granit şi soclul stâlpilor, s-au făcut finisaje tip stucco la pereţi şi tavane, s-a reabilitat scena şi s-a montat un sistem electric de acţionare a cortinei, s-au înlocuit uşile de acces şi s-au recondiţionat uşile şi ferestrele de la intrarea principală, au fost înlocuite instalaţiile electrice şi termice, s-au montat instalaţii de sonorizare şi de climatizare şi s-au amplasat 198 de scaune ergonomice.

Cu această ocazie ce a reunit în curtea şcolii centenare o asistenţă numeroasă – oficiali, foşti inspectori şcolari generali, consilieri municipali şi judeţeni, oameni de cultură etc. – a fost dezvelit şi bustul domnitorului Mircea cel Bătrân, amplasat lângă intrarea principală, lucrare finanţată din bugetul local. Creaţie a sculptorului Ivan Jinaru, statuia în bronz a celui care a dat numele Colegiului a fost turnată la Arad după un modelaj la care artistul plastic – vâlcean de origine şi autor al unor lucrări de mare anvergură în cadrul unor proiecte artistice de nivel naţional – a muncit peste două luni. Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” este beneficiarul şi a altor investiţii de anvergură din partea Municipalităţii: începând din acest an şcolar, i-a fost alocat un spaţiu de învăţământ suplimentar în clădirea (modernizată prin lucrări ce au însumat aproape 2,45 milioane lei) din imediata vecinătate în care a funcţionat Liceul de Arte ”Victor Giuleanu”, iar în curs de execuţie este reabilitarea sălii de sport, cu o valoare a lucrărilor de peste 3,6 milioane lei. În plus, pentru această instituţie de învăţământ s-a reuşit şi accesarea de fonduri europene nerambursabile prin proiectul de reabilitare termică a internatului şi cantinei Colegiului în cadrul POR 2014 – 2020, contractul fiind în valoare de peste 3,3 milioane lei.