Politica

Romulus Bulacu a trădat PSD-ul. La Vâlcea, s-a format deja o majoritate PNL-PDL

trucaj micZilele trecute, 15 consilieri judeţeni din partea PNL şi PD-L au cerut introducerea pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din această săptămână a unui punct ce vizează revocarea social-democratului Dumitru Persu din funcţia de vicepreşedinte.

Miza nu este schimbarea lui Dumitru Persu dn funcţia de vicepreşedinte al CJV

În „expunerea de motive”, consilierii PNL şi PD-L au precizat că „solicitarea a avut la bază prevederile art. 18, alin. 4, din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare”, unde se spune că „… mandatul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv de viceprimar, poate înceta înainte de termen, în urma eliberării sau revocării acestuia din funcţie, în condiţiile Legii 215/2001, republicată”. Aleşii care au cerut revocarea lui Dumitru Persu din funcţia de vicepreşedinte au făcut trimitere şi la art. 61 din regulamentul de organizare şi funcţionare a CJ Vâlcea, aprobat prin Hotărârea nr. 7, din 31 iulie 2008 şi care, în linii mari, spune acelaşi lucru. Intrând în detalii, în expunerea lor, noii aliaţi din CJV au explicat că „propunerea de revocare din funcţie a vicepreşedintelui Dumitru Persu respectă prevederile legale, pentru că aparţine cel puţin unei treimi din numărul consilierilor în funcţie”, iar „iniţiativa este motivată de faptul că, la nivelul CJV, s-a format o nouă majoritate, formată de grupurile de consilieri judeţeni ale PDL şi PNL”.

Ţinta este, de fapt, Ion Cîlea

Însă, surprizele nu se opresc aici. Din partea PD-L, propunerea este semnată de Petre Grigore, Aurel Simion, Romulus Bulacu, Iuliana Moise, Dan Fiera şi Iulian Obogeanu. Cu excepţia primilor doi, se ştie că toţi aceşti consilieri au fost artizanii înţelegerii iniţiale, cu PSD. Ce i-a determinat să se întoarcă împotriva social-democraţilor, putem doar să bănuim. În anumite medii, se discută că este foarte posibil ca, în final, Dumitru Persu să nici nu fie înlocuit din funcţie, aceasta nefiind miza PNL şi PD-L. Se aude că, de fapt, ţinta celor două grupuri, PD-L şi PNL, este alta: anihilarea preşedintelui Ion Cîlea care, dacă nu-şi va mai putea trece prin Consiliul Judeţean proiectele, ar putea avea probleme serioase în campania viitoare.

Cîlea a încercat, duminică, să aibă o discuţie cu Buican

Simţind pericolul, duminică, la Oltchim, Ion Cîlea a încercat să aibă o discuţie cu Cristian Buican, însă acesta l-ar fi lăsat pe liderul PSD cu ochii în soare. Liberalii din jurul parlamentarului spun că PNL a încercat de „n” ori să dialogheze cu social-democraţii vâlceni, mai ales că, la nivel central, preşedinţii celor două formaţiuni pregătesc o alianţă împotriva Răului (PD-L). Fiind însă respinşi, de fiecare dată, şi-au schimbat strategia.

Crin Antonescu n-a trimis niciun fax

„Au apărut tot felul de bârfe, cum că preşedintele Crin Antonescu a trimis un fax la Vâlcea, prin care ne cerea să facem urgent alianţă cu PSD. Poveşti! Păi, dacă era aşa, cine ar fi fost nebun să facă altceva? Adevărul gol-goluţ este că noi am cerut la Bucureşti, în nenumărate rânduri – ştiu acest lucru atât preşedintele Antonescu, cât şi Victor Ponta – ca domnul Cîlea să facă alianţa cu PNL la Consiliul Judeţean Vâlcea. Mesajul de la centru a ajuns la domnul Cîlea, a şi recunoscut-o într-o conferinţă de presă, numai că dânsul, în loc să intre în acţiune, a tras de timp, dintr-un motiv pe care nu l-am înţeles foarte clar. Poate se gândea să treacă bugetul, să mai rămână o vreme în alianţă cu PD-L, care are mai puţini primari şi, deci, mai puţine guri de hrănit. După ce rezolva cu bugetul, nu mai conta… Putea face alianţă cu oricine. Ei bine, dacă e aşa, uite că n-a ţinut figura!”, explicau câţiva dintre apropiaţii preşedintelui PNL Vâlcea, sugerând, totodată, că liderii centrali ai partidului le-ar fi dat vâlcenilor mână liberă.

Unii pesedişti cred că liberalii au vrut doar să-i arate pisica preşedintelui CJV

De cealaltă parte, unii dintre social-democraţi cred că liberalii au vrut doar să-i arate pisica preşedintelui Ion Cîlea, care până acum nu i-a prea băgat în seamă.
Există însă şi un grup de membri importanţi ai PSD care nu cred că, la nivel judeţean sau central, va fi posibilă o înfrăţire cu PNL. De aceea, acestora li se pare chiar firească reeditarea ADA PNL-PD, în premieră, la Vâlcea. Şi, deşi poate părea oarecum ciudat, nu se tem.

„Liberalii nu-l pot pune pe Poenaru în locul lui Persu. S-ar face de râs!”

„Nici la începutul lunii februarie nu se va cunoaşte foarte clar ce se va întâmpla, dacă va fi sau nu alianţă între PSD şi PNL-PC. Liberalii vâlceni ştiu că este foarte posibil ca revocarea domnului Persu să nu fie băgată pe ordinea de zi a şedinţei de joi. Deci, ce au făcut ei până acum a fost să arunce undiţa în apă. Dacă, la nivel central, se face alianţa PSD-PNL, în februarie, în martie, când se va face, liberalii de la Vâlcea vor fi obligaţi să facă alianţă cu PSD. Dacă nu, probabil că vor rămâne în combinaţia cu PD-L şi vor încerca să-i facă zile fripte domnului preşedinte Ion Cîlea, care este privit ca cel mai mare pericol de ambele formaţiuni. Atât PNL, cât şi PD-L îşi doresc şefia CJV, iar faptul că domnul Cîlea are toate şansele să câştige un nou mandat i-ar putea determina pe liberali şi pedelişti să facă front comun, să meargă până acolo încât să-şi pună un candidat comun. Însă, repet, presupunând prin absurd că PD-L şi PNL vor rămâne în cârdăşie, şi le iese şi figura cu schimbarea domnului Persu, deşi eu nu cred că se va întâmpla aşa ceva, liberalii ar avea o mare problemă. Nu-l pot pune pe Poenaru în locul lui Dumitru Persu. S-ar face de râs! Poenaru nu se ridică nici măcar până la glezna domnului Persu, în niciun domeniu. În plus, el are şi nişte probleme despre care voi aţi mai scris şi pe care n-aş vrea să le reiau. Părerea mea este, deci, că până şi liberalii au tot interesul ca domnul Persu să rămână în funcţie”, a spus unul dintre primarii PSD.

Articole Similare

2 Comments

  1. Aveam impresia cà liberari nu sunt curve cu douà fete. M-am referit la curve pentru cà numai iele umblà cu vorba de colo colo, cind mà gindeam cà in fine se poate face ceva si pentru romània, ca sà scàpàm de jigodiile PDL-iste, acum observ o desbinare, sper cà si voi liberalilor doriti sà fiti huiduiti ca PDL, trezitivà in al noulea ceas.

Lasă un răspuns

Back to top button