Romeo, către susţinătorii săi: eu, niciodată, nu voi fi inculpat!

Deputat Romeo RadulescuDeputatul Romeo Rădulescu consideră că, deşi DNA l-a citat ca martor, nu în altă calitate, această chestiune nu-i face bine ca imagine. Pe de altă parte, candidatul PSD pentru funcţia de primar al Râmnicului spune că nu-şi face probleme pentru ce urmează. „Pur şi simplu, nu dă bine să fii chemat la DNA, chiar dacă doar ca martor, dar e o realitate tristă că majoritatea oamenilor politici sunt chemaţi acolo. Eu nu voi avea calitatea de inculpat, pentru că n-am de ce. (…) S-au ridicat foarte multe documente din primărie, dar nu privesc mandatul meu, din 2010 încoace. Sunt documente din altă perioadă. (…) Au fost zeci de lucrări. La unele, am fost în comisia de recepţie, la altele nu.

Se verifică zeci de lucrări. Lucrările la care am făcut eu recepţia, s-au executat”, a afirmat Rădulescu. El le-a transmis colegilor săi de la PSD să nu-şi facă griji. „Eu n-am nicio problemă! Ştiu ce am făcut acolo. Atâta timp cât n-am avut nici cea mai mică plângere, lucrările s-au atribuit prin licitaţie şi totul a fost corect, nu-mi fac probleme! (…) Un recul (în sondaje – n.r.) este sigur, pentru că situaţia n-a fost oglindită corect în presă. În mod normal, trebuia să fiu întrebat şi eu”, a mai declarat parlamentarul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button