Administratie

Romcescu investeşte 3,6 miliarde de lei vechi, pentru dotarea Casei de Cultură din Slătioara

După ce a finalizat lucrările de modernizare a Casei de Cultură Ţărănească „Dinu Săraru”, proiect pentru care primarul Sorin Romcescu, din Slătioara, a beneficiat de finanţare de la CNI, alesul PSD a obţinut fonduri europene pentru dotarea acesteia cu mobilier şi echipamente IT de ultimă generaţie. Social-democratul a precizat că, în acest caz, investiţiile se vor ridica la 3,6 miliarde de lei vechi, ceea ce înseamnă că locaţia va deveni una dintre cele mai cochete din judeţ. „Pentru proiectul de dotare a Casei de Cultură am obţinut finanţare europeană, pe Măsura 7.6. Investiţia vizează achiziţionarea de mobilier nou, dar şi aparatură IT. Astfel, vom cumpăra 10 computere, opt laptopuri, videproiectoare, aparatură de sonorizare, dar şi camere video de supraveghere. Acestea din urmă au fost montate deja, atât în interior, cât şi în exterior, dar celelalte materiale vor fi aduse în scurt timp”, a precizat Romcescu. „Tot legat de Casa de Cultură, în această perioadă, depunem eforturi pentru a amenaja în faţa clădirii o parcare modernă, deoarece aveam nevoie şi de aşa ceva. Am finalizat toate lucrările subterane şi am asfaltat zona, iar acum putem să amenjăm cât mai frumos cu putinţă spaţiul din faţa instituţiei. Potrivit estimărilor mele, totul va fi gata cel târziu în toamnă, deoarece, pe 7 septembrie, când sărbătorim prima atestare documentară a comunei Slătioara, vom încerca să organizăm o festivitate de inaugurare a Casei de Cultură care poartă numele scriitorului Dinu Sărăru, poate chiar în prezenţa acestuia. Nu de alta, dar clădirea a fost modernizată ca la carte şi este acum una dintre cele mai frumoase din judeţ”, a mai adăugat primarul din Slătioara. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button