Politica

Propunerea senatorului Emilian Frâncu privind zonele metropolitane a devenit lege

În şedinţa de plen din data de 18 mai a.c., Senatul a adoptat în calitate de cameră decizională propunerea legislativă a senatorului PNL de Vâlcea Emilian Frâncu pentru modificarea şi completarea Legii nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi.

Conform acesteia, Guvernul sprijină declararea de municipii noi, dacă situaţia economică şi socială a zonei va fi favorizată de acest fapt, prin „unificarea unuia sau mai multor municipii cu unul sau mai multe oraşe şi/sau mai multe comune din imediata vecinătate, în limitele aceluiaşi judeţ, pe baza hotărârilor adoptate în acest sens de consiliile locale implicate, ca urmare a acordului populaţiei din unităţile administrativ teritoriale respective, exprimat prin referendumurile locale desfăşurate în condiţiile legii”. Pentru aplicarea acestei dispoziţii, Guvernul asigură: a) întocmirea, aprobarea şi promovarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor a unor proiecte de lege în acest sens, având la bază scrisoarea comună de intenţie a autorităţilor administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale interesate şi documentaţia corespunzătoare; b) sume de la bugetul de stat, pentru cofinanţarea proiectelor de investiţii ale unităţilor administrativ teritoriale nou-înfiinţate, care beneficiază de fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea infrastructurii locale. Proiectele de lege având ca obiect declararea de oraşe sau municipii pot fi întocmite şi promovate şi de alţi iniţiatori prevăzuţi de Constituţie, pe baza hotărârilor adoptate în acest sens de consiliile locale implicate, ca urmare a acordului populaţiei din unităţile administrativ-teritoriale respective, exprimat în referendumuri locale. Iniţiativa legislativă a fost trimisă la promulgare, urmând a fi încorporată în legislaţia existentă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button