Liga V

”Progresăm de la meci la meci. Chiar dacă puteam mai mult, e bine că am plecat şi cu un punct de la Lăpuşata. Era necesar şi de moral”

Oltul Drăgoeşti a obţinut primul punct din returul Ligii a V-a. Partida de la Lăpuşata s-a terminat la scorul de 2-2. Oaspeţii au condus cu 2-0. Inter i-a egalat în 10 oameni.
”Am întâlnit o echipă bună. În tur, Lăpuşata ne-a învins cu 6-2. Acum s-a terminat 2-2. Rezultat echitabil, până la urmă, chiar dacă am condus cu 2-0. Petcu a fost MVP-ul partidei pentru noi. A marcat de două ori şi a mai avut şi alte situaţii bune. Am primit două goluri din faze fixe. Am fost egalaţi în condiţiile în care ne aflam în superioritate numerică. Mai bine rămâneam la egalitate. Cred că mai mult ne-a destabilizat şi deconcentrat eliminarea din tabăra adversă decât să ne ajute. La 2-1 am mai înscris o dată. Arbitrul se întorsese spre centru să valideze golul, dar apoi l-a anulat motivând că a fost fault în atac. De fapt, apărătorii adverşi s-au lovit între ei. Ne-au şi ieşit doi jucători accidentaţi, am fost nevoiţi să facem anumite schimbări. Cum spuneam, gazdele ne-au egalat în 10 oameni. Una peste alta, a fost un joc frumos. Se vede o evoluţie, progresăm de la meci la meci. Chiar dacă puteam mai mult, e bine şi că am plecat cu un punct de la Lăpuşata. Era necesar, mai ales pentru moral”, a declarat primarul din Drăgoeşti, Gheorghe Melente. Echilibrul numeric s-a restabilit pe final. Edi Guţă a părăsit mai devreme terenul.
Inter Lăpuşata a suferit o pierdere importantă în pauza de iarnă. Ion Rădoi a plecat în străinătate, dar Inter speră să-l recupereze măcar pentru derby-ul zonal, cu Roeşti. Au venit, în schimb, Mihai Vlădulescu, jucător cu meciuri în Liga a III-a, dar a revenit şi DJ Edi Drăghici.
”Locul din clasament e unul care nu ne mulţumeşte. Jocul cu Roeşti, din toamna anului trecut, ne-a destabilizat, am picat după el. Acum sperăm într-un retur mai bun. La acest nivel fotbalul se joacă de plăcere. Cred că lupta e deschisă, am văzut multe rezultate-surpriză în acest debut de retur. Cu Drăgoeşti, consider că meritam victoria. Suntem mulţumiţi pentru că am revenit după ce am fost conduşi, deşi am rămas în 10. Eu cred că a fost o decizie prea drastică cea de eliminare, iar la golul lor anulat, consider că a fost fault în atac, aşa cum a decis arbitrul. Deci undeva s-a compensat, poate, dacă au fost greşeli. Primul gol l-am primit prin minutul 25, dintr-o lovitură liberă. Am spart zidul, dar şi atacantul advers a executat bine. Apoi acelaşi jucător ne-a surprins, a profitat de o minge respinsă în centru de fundaşul nostru. În minutul 55 am rămas în inferioritate. Alex Tănăsescu a luat roşu tot după un duel cu Petcu. Dragoş Gabăr a redus din diferenţă. A marcat cu capul. El tocmai intrase, l-a înlocuit pe Vlădulescu. Apoi Alex Balaban (fratele Larisei Balaban, de la Universitatea Craiova) a egalat. Am mai ratat. Chiar la ultima fază am avut şansa să înscriem golul victoriei. A centrat Drăghici, iar Diaconescu a ratat o ocazie uriaşă, cum rar vezi. Eu spun că meritam victoria, dar mergem înainte”, a declarat şi Laurenţiu Burlan, antrenorul formaţiei din Lăpuşata.

Articole Similare

Back to top button