Administratie

Primarul Ion Mateescu vrea să reabiliteze grădiniţa de la Dobriceni

* pentru că nu dispune de toate fondurile necesare, care s-ar ridica la câteva miliarde de lei vechi, în 2010 va consolida doar temelia clădirii respective

„La Stoeneşti, avem mai multe lucrări care aşteaptă să fie finalizate, dar din cauza lipsei banilor, majoritatea stagnează. Toate au importanţa lor, aşa că în funcţie de fondurile de care dispunem trebuie să ne planificăm foarte exact ceea ce trebuie să facem. În 2010, ne-au fost alocate doar jumătate din sumele cu care eram obişnuiţi în anii trecuţi, deci trebuie să fim foarte atenţi cum drămuim banii din bugetul local. Cred că un an mai greu ca acesta nu am trăit niciodată!”, ne-a precizat primarul social-democrat Ion Mateescu, care a mai afirmat că, de la 1 mai, autorităţile locale din Stoeneşti au fost nevoite să întrerupă şi iluminatul public. „E bine măcar că e vară, pentru că se face ziuă devreme şi se întunecă târziu. Avem mulţi navetişti în comună, aşa că ne-am gândit să asigurăm iluminatul doar între orele 10 şi 12 noaptea”, a spus Mateescu.
În condiţiile de criză actuale, alesul local din Stoeneşti s-a văzut nevoit să eşaloneze banii pentru câteva dintre investiţiile pe care dorea să le pună în aplicare în 2010, printre acestea numărându-se şi reabilitarea grădiniţei de la Dobriceni. „Aveam de gând ca în acest an să executăm în totalitate lucrările de reabilitare la grădiniţa de la Dobriceni, care e şi cea mai populată. Atunci când am făcut însă un calcul estimativ, am observat că ne-ar fi costat câteva miliarde lei vechi. Practic, ne-ar fi secat toţi banii din bugetul local. În aceste condiţii, ne-am hotărât să o reabilităm treptat. Mai întâi, în 2010, avem de gând să consolidăm temelia clădirii respective. Apoi, în funcţie de banii pe care îi vom avea la dispoziţie, vom efectua şi alte lucrări”, ne-a informat primarul din Stoeneşti.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button