Administratie

Primarul din Valea Mare a lansat licitaţia pentru modernizarea Şcolii I-VIII Bătăşani

Joi, Gabi Niţă, primarul comunei Valea Mare, a lansat licitaţia privind atribuirea contractului de lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea Şcolii cu clasele I-VIII din satul Bătăşani. Prin acest nou proiect, edilul urmăreşte să crească eficienţa energetică a unităţii de învăţământ, să îmbunătăţească condiţiile în care copiii şi cadrele didactice din localitatea sa îşi desfăşoară activităţile didactice şi, în acelaşi timp, şi-a propus să reducă semnificativ cheltuielile publice. Proiectul, finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 10 – Fondul local, presupune nu doar modernizarea şcolii, ci şi demolarea magaziei pentru lemne şi construirea unui spaţiu tehnic conform în locul acesteia. „Lucrările prevăzute în proiect vor consta în renovarea energetică moderată a clădirii în suprafaţă construită de 454 mp şi desfăşurată de 902 mp. Investiţia este estimată la o valoare totală de 2.364.708,37 lei fără TVA, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 11 martie, ora 15.00”, a menţionat Gabi Niţă, primarul comunei Valea Mare.

Articole Similare

Back to top button