Administratie

Primăria Şirineasa a funcţionat la capacitate redusă

În ultima săptămână, Primăria Şirineasa a făcut faţă cu greu diferitelor solicitări venite din partea localnicilor. Asta pentru că activitatea zilnică a angajaţilor primăriei fost afectată ca urmare a deciziei Guvernului de a trimite în concediu fără plată funcţionarii publici. „La fiecare compartiment de servicii din cadrul primăriei a lipsit săptămâna trecută cel puţin câte o persoană. Cinci angajaţi din cadrul primăriei au fost nevoiţi să stea pentru patru zile acasă, în concediu fără plată. Ne-am descurcat cu greu în această perioadă”, s-a plâns primarul din Şirineasa, Dan Săraru. În plus, aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă edilul. „Recent, s-a dat o hotărâre de guvern în care nici de această dată primăria Şirineasa nu a fost prinsă. Au fost alocate fonduri pentru 42 de localităţi vâlcene, 40 dintre acestea având primari PSD şi PD-L. Aceste localităţi au primit câteva sute de milioane de lei vechi chiar înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Asta deşi guvernul demisionar Boc nu avea voie să folosească acest fond. S-au găsit, totuşi, inginerii financiare şi banii s-au dat înaintea alegerilor”, a mai informat liberalul Dan Săraru. Totodată, acesta a asigurat că: „Dacă noi, liberalii, vom intra la guvernare, vom face tot ceea ce este posibil pentru ca România să iasă din criză”. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button