Social

Primăria Creţeni monitorizează foarte atent, în această perioadă, persoanele vulnerabile din comună

Primarul Constantin Catrina, de la Creţeni, n-a avut o misiune uşoară în primele săptămâni din ianuarie. Pe lângă continuarea demersurilor de promovare a investiţiilor urgente de anul acesta (extinderea canalizării şi asfaltarea drumurilor, lucrări de 9,9 mil. lei şi 11,4 mil. lei), au apărut şi foarte multe probleme de ordin social – ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor, acţiunile de întreţinere a reţelelor cu utilităţi, în aşa fel încât acestea să nu cedeze din cauza condiţiilor meteo, asigurarea bunei funcţionări a unităţilor de învăţământ şi nu numai. Primarul Catrina s-a preocupat mai mult ca oricând în această perioadă şi de soarta persoanelor vulnerabile din Creţeni, fie bătrâni singuri, cu venituri reduse, fie persoane cu diverse afecţiuni. Într-una dintre zilele geroase de ianuarie, reprezentantul comunităţii a vizitat-o şi pe tanti Gheorghiţa, care a trecut de 90 de ani şi, din păcate, nu mai are rude sau copii care să o ajute. Primarul Catrina a găsit-o acasă împreună cu pisicuţele sale. I-a dus lemne cu care să se încălzească şi să-şi prepare hrana şi a întrebat-o cu ce probleme se confruntă. Reamintim faptul că, de la începutul lunii decembrie 2021 şi până în prezent, primarul de la Creţeni a vizitat zeci de persoane care aveau nevoie de sprijin, oferindu-le inclusiv alimente şi medicamente.

 

Articole Similare

Back to top button