Alte sporturi

Povestea de viaţă a lui Valentin Maxim, luptătorul cu un singur braţ, i-a lăsat mască pe vâlceni

Valentin Maxim* campionul mondial a făcut o demonstraţie de Wing Tsun  în Râmnic şi le-a împărtăşit iubitorilor de arte marţiale câteva dintre secretele acestei discipline sportive

Şcoala cu Clasele I-VIII „Take Ionescu”, din Râmnicu-Vâlcea a fost, sâmbăta trecută, gazda unei inedite demonstraţii de arte marţiale, stilul Wing Tsun, care l-a avut drept protagonist pe Valentin Maxim, singurul luptător profesionist din lume fără o mână. Tânărul sportiv în vârstă de 27 de ani, originar din Arad, a venit special la poalele Dealului Capela pentru a le arăta LIVE vâlcenilor că, prin pasiune, perseverenţă şi ambiţie desăvârşită poţi transcende handicapurile fizice grave.

Federaţia de specialitate l-a acceptat în competiţiile oficiale

Arădeanul este singurul luptător din lume fără un braţ, căruia i s-a permis din partea federaţiei internaţionale de specialitate să participe la toate competiţiile oficiale, impresionând mereu asistenţa prin eleganţa şi perspicacitatea de care dă dovadă. Oriunde şi-a pus în practică noţiunile de Wing Tsun, i-a lăsat mască pe adversari, reuşind, în dese rânduri, să le închidă gura şi chiar să-i învingă fără drept de apel. Acţiunea de săptămâna trecută a fost organizată de către Primăria Râmnicului, în colaborare cu Poliţia Comunitară, condusă de Alecu Deaconu. Din păcate, însă, numărul celor prezenţi la „Take Ionescu” a fost destul de mic, chiar dacă vâlcenii ar fi putut afla prin viu grai o poveste tristă, însă cu un happy-end hollywood-ian. De asemenea, „Maximus” a făcut timp de o oră şi o demonstraţie de autoapărare, stârnind aplauze pentru calităţile sale excepţionale.

A rămas fără o mână la 17 ani, într-un abator

Din păcate, despre campionul nostru nu afli prea multe accesând paginile de Internet, semn că în România altceva atrage mai mult decât povestea răscolitoare a unui tânăr care s-a văzut pus în postura de a începe o nouă viaţă la 17 ani. „Maximus” a deprins tainele artelor marţiale de la vârsta de 13 ani, apoi a cochetat o bună perioadă cu disciplinele box, kick-boxing, taekwondo, până în anul 2000, atunci când viaţa lui a luat o turnură radicală. La vremea respectivă, Valentin Maxim lucra într-un abator. Despre acest incident, sportivul ne vorbeşte cu o oarecare reţinere, şocul psihic fiind încă viu în memoria tânărului. Nici despre familia sa nu vrea să ne povestească prea multe, de vreme ce a fost obligat, de mic, să muncească pe cont propriu, pentru a-şi asigura un nivel minim de trai. „O clipă de neatenţie a făcut să-mi prind braţul în maşina de tocat carne. Medicii nu au mai putut face nimic şi au fost nevoiţi să-mi amputeze membrul superior drept. Însă am un psihic foarte tare, care m-a ajutat să trec mai uşor peste acest capitol tragic. Atunci, mi-am zis că viaţa trebuie să meargă înainte, indiferent de ceea ce s-a întâmplat. Provin dintr-o familie defavorizată, cu şapte fraţi, în care certurile zilnice şi sărăcia m-au călit şi mi-au dat tăria de a continua. Tata a decedat acum cinci ani, iar mama a plecat de 20 de ani în Germania. Înainte de a a suferi acest accident, umblam des în găştile de cartier, fiind mereu pus în situaţii extreme, la limita legii. Nu pot povesti mai mult despre aceste lucruri, pentru că nu îmi este deloc drag de ele”, îşi începe Maxim povestea unui mare campion, născut şi crescut în România.

„Dacă aş fi avut două braţe, probabil acum eram la închisoare”

Întâmplarea a făcut să se apuce de Wing Tsun, un stil de luptă unic, care are la bază noţiuni defensive. Constrâns de situaţie, în condiţiile în care dobândise un handicap, el a înţeles că tehnica de autoapărare este cea care i s-ar potrivi cel mai mult în viaţa de zi cu zi,. De când s-a apucat de acest stil de luptă, el a renunţat definitiv la viaţa neagră de cartier, iar mentorii pe care i-a avut i-au schimbat total modul de a gândi. „De la Wing Tsun am învăţat că arta marţială nu se raportează la a fi şmecher, de a fi tare, mândru şi de a-i bate pe toţi, ci de a fi un om calm, cu caracter, atitudine şi de a-i respecta pe cei din jur, pe săraci ori bogaţi”, mai spune tânărul maestru în arte marţiale. Întrebat unde ar fi ajuns dacă nu ar fi suferit acest accident, Maxim uimeşte prin răspunsul său sincer, care pică asemeni unui glonţ: „Probabil că, dacă aş fi avut două braţe, ajungeam foarte rău, pentru că oamenii care beau şi fac scandaluri nu ajung niciodată bine”.

A devenit campion mondial

A lăsat durerea deoparte şi şi-a pus pe picioare o şcoală de Wing Tsun. Vrea să le împărtăşească tinerilor o poveste dureroasă de viaţă, aşa cum este ea, reală, plină de suspans, violenţe şi aspecte extrase under-ground-ul negru al citadinului, tocmai pentru ca aceştia să ştie de ce să se ferească cel mai mult. Prin această şcoală, speră să creeze oameni deosebiţi, care să preţuiască la maxim darul vieţii. A ajuns atât de bun în acest stil de luptă, încât a devenit şi campion mondial, fiind unul dintre cei mai apreciaţi luptători din lume. Şi are o singură mână! S-a îndrăgostit de judeţul nostru, mai ales de Parcul Naţional Buila Vânturariţa, acolo unde-i place să-şi răsfeţe simţurile şi să admire frumuseţile naturii.

Valentin şi Camelia Dumitrescu l-au adus la Vâlcea

Maxim a venit în Râmnic la insistenţele lui Valentin Dumitrescu, angajat la Poliţia Comunitară din Râmnicu Vâlcea. De altfel, Dumitrescu a fost instruit de către arădean timp de câteva luni, pentru ca, apoi, să le împărtăşească acest stil de luptă şi poliţiştilor vâlceni. „Maxim Valentin este un om deosebit, de la care noi toţi avem ce învăţa. Are un stil de luptă extraordinar, care îl face printre cei mai buni din lume. E o onoare pentru mine că am ajuns să fiu discipolul său”, ne-a spus Valentin Dumitrescu.

Lucian CORNECI

Articole Similare

One Comment

  1. cateva greseli la articol nu am 25 de ani si am 27 si bratul nu mi-am pierdut la varsta de 15 ani si la 17 ani in rest ok va pup ne vedem in noiembrie

Lasă un răspuns

Back to top button