Politica

Pedeliştii din Bălceşti se războiesc cu… o gravidă

De câteva luni, la Grupul Şcolar Petrache Ponaru din Bălceşti, există o stare tensionată, generată chiar de directorul pedelist al acestei unităţi de învăţământ.

Puterea l-a făcut parcă să-şi piardă minţile şi să înceapă un război inexplicabil… cu o gravidă. Se numeşte Eliana Mihaela Ivănescu şi este directorul adjunct al liceului, post pe care l-a obţinut în urma unui concurs.
Deşi aşteaptă să nască un copil, ea spune că, de câteva luni, este ameninţată, hărţuită de directorul Gheorghe Stamin, precum şi de inspectorul şcolar Olteanu, care exercită presiuni fantastice asupra sa pentru a-şi da demisia. Considerând că ceea ce i se întâmplă este o nedreptate, Eliana Ivănescu s-a plâns şefului de post din localitate, dar şi prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, explicând că a avut probleme inclusiv cu sarcina din cauza balamucului cu cei doi pedelişti. Într-una dintre plângeri, ea a explicat cum i s-au făcut chiar şi avansuri, la un moment dat fiind forţată să intre în concediu prenatala. S-a înşelat însă crezând că a scăpat momentan de probleme. Pedeliştii au început să o hărţuiască pe telefonul personal. În prezent, Eliana Ivănescu se teme pentru viaţa sa şi a copilului pe care îl poartă în pântece şi speră ca autorităţile să ia măsuri cât mai repede. Acelaşi lucru îl sperăm şi noi, acuzând lipsa de bărbăţie a reprezentanţilor PD-L, care nu şi-au ales un adversar pe măsură şi încearcă să-şi arate muşchii războindu-se cu o tânără.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button