Politica

PD-L a ales viceprimarul dintre doi „dalmaţieni”: Cosmin Constantinescu şi Grig Crăciunescu

pdlviceprimarNe cerem scuze! Nu, nu Mariei Tudor, nici lui Romeo Rădulescu, ci consilierului PD-L Grigore Crăciunescu, pe care am simţit că l-am nedreptăţit atunci când am spus că toată lumea prezentă la instalarea lui Cosmin Constantinescu în funcţia de viceprimar era extrem de emoţionată şi cuprinsă de euforie.

Ne-am amintit că dânsul avea o faţă destul de pământie, decupată parcă dintr-un tablou de-al lui Braque, când picta natură moartă.
Probabil, de fapt sigur, Grig Crăciunescu era a doua variantă. Cel puţin asta am auzit că s-ar fi discutat la masa pedelistă organizată miercuri seara la OK, jos, lângă veceuri.
Democrat-liberalii au avut de făcut o alegere foarte grea, între doi „dalmaţieni”. Cosmin Constantinescu, care nu a intrat în politică pentru „dragii de râmniceni”, cum greşit s-ar putea crede, ci pentru afaceri, şi Grig Crăciunescu, un fel de Cosmin Constantinescu la puterea a treia. 

Au intrat în politică pentru bani şi funcţii

Nu ne credeţi? Păi, haideţi să aprofundăm. Cosmin Constantinescu nu e nici doctor, nu are nici cine ştie ce şcoli în spate, nu a făcut în viaţă nimic deosebit, în afară de afacerile cu statul, pe care nu le dezgropăm acum. Singurele sale calităţi sunt banii gri, businessurile moştenite şi umerii tatălui său, care îl ţin în continuare cu greu şi îl împiedică să cadă printre muritorii de rând, limitaţi, semidocţi, mici, insignifianţi, care nici să vorbească prea bine nu ştiu, cum e şi cazul lui.
Cosmin Constantinescu era, până nu demult, un oarecare băiat de pe stradă care le cerea părinţilor bani pentru a-şi scoate prietena la suc, un tânăr care îşi asorta adidaşii cu pantalonii de tercot. Mai târziu, ajutat de părinţi, a intrat în afaceri. Dar ce fel de afaceri? În 2007, de exemplu, firma în care era acţionar cu 20 %, Cometto Internaţional, avea o cifră de afaceri de 1.735.691 lei şi figura cu datorii în valoare de 2.049.695 lei. Un an mai târziu, după ce Cosmin a ajuns consilier, ca prin minune, societatea a scăpat de datorii şi a ajuns la o cifră de afaceri cu aproximativ 40 la sută mai mare. Cam aceeaşi poveste s-a întâmplat şi cu Quantum Invest, un SRL în care Cosmin Constantinescu era director. În 2007, belele cu duiumul: cifră de afaceri de 85.729 lei şi datorii de 41.003 lei. Anul următor, datoriile dispar şi cifra de afaceri aproape că se dublează. În Pro Divert, la fel, 2007 a fost un an cu probleme: cifră de afaceri – 94.452 lei şi datorii de 80.811 lei. În anul 2008, nimic la negru, totul coafat şi apretat: cifră de afaceri – 685.153 lei, datorii – 0.

Carieră făcută la „OK”

Fiţuica de partid gestionată de Cosmin Constantinescu a apărut tot cam în aceeaşi perioadă, pe bani publici şi a întregit tabloul sinistru al afaficurilor sale. Prin intermediul acestei porcării, pedeliştii au învârtit şi continuă să învârtească bani grei, obţinuţi în special prin trafic de influenţă. Pe lângă toate funcţiile şi avantajele, PD-L i-a oferit lui Cosmin şi postul de director al DJT Vâlcea, pentru care acesta a primit şi primeşte salariu de la stat tot fără să facă mai nimic. Cel mai tragic lucru legat de numirea sa în funcţia de viceprimar al Râmnicului nu este acela că acest om a intrat şi a promovat în politică şi administraţie cu bani pentru bani, ci faptul că tinerilor care îl cunosc pe Cosmin Constantinescu şi ştiu că acesta a făcut „carieră” la OK li se transmite un mesaj greşit, fiecare dintre ei putând crede că aceasta poate fi şi reţeta succesului lor.
Cât îl priveşte „dalmaţianul” nr. 2, expunerea noastră este şi mai simplă, pentru că poate fi redusă la un singur exemplu, pe care parcă l-am mai dat.

Nordic Impex SRL a câştigat, râmnicenii au pierdut

Firma Nordic Impex SRL, pe care o patronează şi în care este administrator, a primit cadou de la Primărie şi Consiliul Local (n.r. – din care face parte, fiind consilier PD-L), o importantă suprafaţă de teren, în zona aşa-zisului parc industrial de lângă ştrandul din Ostroveni. Tot pe bani publici, acolo au fost introduse şi utilităţile. Oficial, râmnicenilor li s-a spus că municipalitatea face acest efort şi sacrificiu pentru a stimula investiţiile şi crearea de noi locuri de muncă. În realitate, aceasta n-a fost decât o mare păcăleală, un tun pentru care s-a folosit din plin visteria publică. În cazul SC Nordic Impex SRL, lucrurile sunt cât se poate de clare. Această societate doar şi-a relocat depozitul de la Dovali.
Drept dovadă, în 2007, societatea lui Grig Crăciunescu avea o cifră de afaceri de 13.936.377 lei şi figura cu datorii în valoare totală de 2.741.541 lei. Un an mai târziu, în 2008, când se punea în scenă această imensă şmecherie, Nordic Impex scăpa, ca prin minune, de datorii şi dădea adevărate lovituri pe piaţă, ajungând la o cifră de afaceri de 21.104.725 lei. În schimb, dacă în 2007, avea 22 de angajaţi, în 2008, numărul acestora creştea la doar 24. Care va să zică, afacerea a fost extrem de profitabilă pentru Grig Crăciunescu, însă nu şi pentru râmniceni.
Nu vrem să fim înţeleşi greşit. Probabil că acum vă gândiţi că ceva nu e în regulă. Crăciunescu e consilier local, Consiliul Local i-a dat teren pe ochi frumoşi, la fel şi altora. Asta în condiţiile în care dumneavoastră i-aţi votat pe aceşti oameni. De fapt, aveţi o scuză: nici nu ştiţi cine sunt ăştia despre care am scris, dar aţi votat PD-L, considerând că, astfel, îl ajutaţi pe primarul Mircia Gutău. Ei bine, poate că l-aţi ajutat prea mult! Şi în 2008, şi acum…

Articole Similare

2 Comments

  1. Ma bucur ca macar un ziar local scrie adevarul ramnicenilor.
    Din pacate Cosmin Constantinescu nu o sa se simta jenat, ofensat deoarece este lipsit de bun simt si constiinta morala!
    Este trist ca dupa atatia ani de mandat PDL vedem ce se ascunde in spatele fostului Primar Mircia Gutau si mai trist ca acesta a coordonat toate aceste miscari in cadrul primariei.
    Astia sunt oamenii pe care fostul primar i-a crescut in partid si i-a promovat!
    Pacat ca putinii tineri capabili din PDL nu au curjaul sa spuna ca sunt tratati cu ironie si batjocura de catre hahalera (Cosmin Constantinescu) si altii ca el.
    Organizatia Valceana PDL nu este o organizatie politica, este o sleahta de parveniti si semidocti.
    Piesele care se joaca la scena deschisa in politica valceana PDL s-au transformat din tragic in penibil!
    Putinii tineri capabili din PDL ar trebui sa se retraga cu demnitate cand inca nu este prea tarziu!

  2. Cosmin Constantinescu e un incult care se face de rahat ori de cate ori i se iveste ocazia. Cei de la PDL aveau si alte variante. Pustiul cu aere de discoteca are insa sustinerea arogantului Radulescu. Vor vedea in 2012 rezultatele alegerii de acum.

Lasă un răspuns

Back to top button