Acasă Social Parc modern în Centrul Râmnicului, punţi peste Olăneşti şi 46 km. de...

Parc modern în Centrul Râmnicului, punţi peste Olăneşti şi 46 km. de piste pentru biciclete

822
0

Vineri, 25 septembrie, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a informat Primăria Râmnicu Vâlcea că proiectul „Reabilitare Parc Mircea cel Bătrân” a fost admis în cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică POAT – domeniul „Regenerare Urbană” pentru finanţarea documentaţiei tehnice aferente. Proiectul ce vizează parcul central al oraşului are în vedere plantarea de arbori şi arbuşti, refacerea aleilor pietonale, realizarea unui sistem de iluminat inteligent prin amplasarea unor stâlpi echipaţi cu tehnologie LED şi senzori sensibili la mişcare şi la intensitatea luminii ambientale, a unui circuit de supraveghere video şi a unui sistem de irigaţii, automatizat şi eficient, dotat cu o staţie meteo şi senzori speciali pentru a sista irigarea în condiții de ploaie sau sol saturat. Se va avea în vedere şi instalarea unei staţii pentru monitorizarea calităţii aerului. Totodată, proiectul urmăreşte punerea în valoare a vechiul zid al centrului istoric care înconjoară parcul şi a monumentelor istorice aflate în incinta acestuia, precum şi crearea tuturor facilităţilor pentru organizarea de activităţi culturale, îndeosebi cu specific istoric şi social. Primăria Râmnicului va depune proiectul complet în cadrul exerciţiului bugetar european 2021 – 2027, imediat după lansarea liniilor de finanţare. Municipalitatea Râmnicului a depus un al doilea proiect – „Creşterea mobilităţii urbane pietonale şi cicliste” – în cadrul POAT, domeniul „Mobilitate Urbană”. Acesta prevede amenajarea a peste 46 km de piste de biciclete. De asemenea, se vor amplasa parcări pentru biciclete şi staţii de închiriere şi se vor realiza 3 punţi pietonale peste albia râului Olăneşti. Proiectul se află, la acest moment, în evaluare la ADR SV Oltenia.