HandbalEveniment

Onoare, respect şi recunoştinţă pentru marile campioane! Chimistul revine pe parchet

• fostele glorii, premiate la 40 de ani de la cucerirea Cupei IHF şi a Supercupei Europei, dar şi la 35 de ani de la obţinerea Cupei EHF

Miercuri, 15 mai, echipa de handbal SCM Rm. Vâlcea va disputa ultimul meci al sezonului de pe teren propriu. Va înfrunta Gloria Bistriţa, echipă care duminică, 12 mai, a disputat, la Graz, în Austria, finala EHF European League. Trupa lui Florentin Pera nu a reuşit să ia marele trofeu. A cedat cu 29-27 în faţa celor de la Storhamar Handball Elite. Gloria a câştigat prima repriză. În semifinale, învinsese o altă formaţie din România, pe Dunărea Brăila. Meciul din Sala Traian nu va mai conta pentru gazde, care nu pot nici să mai urce în clasament, dar nici să termine mai jos. Locul 5 e cel final, indiferent de rezultat. Suporterii formaţiei de la poalele Capelei şi-au dorit o oră de disputare a partidei mai adecvată, care să permită prezenţa unui public numeros. Cerinţa acestora a fost luată în calcul şi meciul va începe la ora 17.30. Intrarea va fi liberă la acest joc.
Însă, ziua de miercuri nu este neapărat despre prezent, ci despre trecutul glorios al handbalului vâlcean. În urmă cu 40 de ani, Chimistul cucerea prima Cupa IHF din istorie, iar în toamna anului 1984 şi-a adjudecat şi Supercupa Europei, performanţe care au adus renume Vâlcii şi României. Din Zăvoi a început să se dea ora exactă în handbalul feminin românesc. Cele mai valoroase handbaliste din istorie au trecut pe aici, de atunci şi până în zilele noastre. Acum, câştigătoarele Cupei IHF şi Supercupei Europei vor fi premiate de Primăria Râmnicului şi SCM. La fel şi cele care au pus umărul la cucerirea Cupei EHF din 1989. Sunt 35 de ani de atunci. Toate au confirmat prezenţa, chiar şi cele stabilite în afara ţării, inclusiv antrenorii şi staff-ul care au contribuit la aceste rezultate de excepţie. Petre Berbecaru, care şi-a început activitatea în cadrul clubului în anul 1980, fiind mai întâi secretar, iar apoi orice a fost nevoie, de la antrenor, la vicepreşedinte şi preşedinte de club, inclusiv la continuatoarea Chimistului, Oltchim Rm. Vâlcea, până la desfiinţarea acesteia, a sunat adunarea şi a mobilizat pe toată lumea. Nu a primit niciun răspuns negativ. Fostele glorii din afara judeţului au asigurată cazarea la Ramada. Au confirmat prezenţa şi foştii directori generali ai Combinatului Chimic, Marian Râmneanţu şi Constantin Roibu. Bineînţeles, de la evenimentul de gală de la poalele Capelei nu va lipsi nici Ioan Gavrilescu, cel mai longeviv preşedinte din handbalul românesc, dar nici antrenorii Gică Ionescu, Ion Gherhard, Maria Ciulei. Peste 30 de campioane vor reveni în Polivalenta vâlceană (diintre care le amintim acum doar pe Maria Torok Duca, Edith Torok Matei, Doina Copotz Rodeanu, Rodica Pestrea, Mariana Tîrcă, Liliana Ţopea, Denisa Romete, Hilda Popescu, Geta Andronache, Mia Petruş Rădoi). Şase jucătoare au cucerit ambele trofee IHF şi EHF. Vor fi acordate diplome şi alte premii simbolice. Vor fi şi câteva distincţii speciale, pentru primul căpitan al Chimistului, din 1980, Geta Andronache, dar şi pentru Edith Torok Matei, cea mai titrată handbalistă a României, cu patru trofee de Liga Campionilor cucerite şi pentru sora sa, Mori Torok Duca, cea mai tehnică şi valoroasă handbalistă a ţării. Dintre fostele glorii din acea perioadă nu mai sunt azi printre noi Nicoliţa Băzărâncă şi Cristina Lada Rouă. Partenerii de viaţă ai acestora vor primi distincţiile pregătite pentru câştigătoarele acelor trofee europene. Sunt şi alte surprize. Inclusiv galeria s-a mobilizat pentru a onora acest eveniment deosebit. După premiere, fostele mari handbaliste ale Vâlcii vor merge la o masă festivă la un restaurant din parcul Zăvoi. Cinste lor, cinste campioanelor! Onoare şi recunoştinţă pentru marile valori ale sportului vâlcean!

Articole Similare

Back to top button