Ancheta

Om de afaceri din Vâlcea reţinut pentru dare de mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie informează opinia publică în legătură cu prinderea în flagrant a unei persoane după ce a oferit sume de bani unor poliţişti, încercând astfel să-i determine să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu.

Iniţial, în data de 12.11.2022, inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale i-a oferit unui agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Fârtăţeşti suma de 2.000 lei pentru ca acesta din urmă să nu transmită documentele de constatare întocmite către ofiţerii Serviciului de Investigarea a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Vâlcea. În aceeaşi zi, în jurul orei 8.30, lucrătorul de poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, depistase un angajat al societăţii administrate de inculpat în timp ce comercializa produse de panificaţie pe raza comunei Fârtăţeşti, fără documente legale. Ulterior, la data de 15.11.2022, inculpatul i-a remis suma de 5000 lei şefului Secţiei nr. 10 de Poliţie Rurală Măciuca pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a nu transmite documentele de constatare întocmite de către lucrătorul de poliţie din subordinea sa către S.I.C.E. din cadrul I.P.J. Vâlcea, în vederea dispunerii măsurilor legale. Urmare a denunţului formulat de agentul de poliţie, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul D.G.A. – S.J.A. Vâlcea  au procedat la constatarea infracţiunii flagrante de dare de mită, sub coordonarea procurorului de caz, context în care în plicul oferit de către inculpat a fost identificată  suma de 5.000 de lei oferită ofiţerului de poliţie şi refuzată de acesta din urmă. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită. Miercuri, inculpatul (în stare de reţinere) a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articole Similare

Back to top button