Volei

Organismul pe care-l conduce va fi unul model în tara

Şefa Federaţiei Română de Baschet, Carmen Tocală asigură:

 

Organismul pe care-l conduce va fi unul model în ţară

 

   Aşa cum se cunoaşte, la finele lunii ianuarie a început returul Diviziei A de baschet feminin. O competiţie mai interesantă ca-n anii precedenţi, când Livas-ul bătea tot, dar pentru care se luptă în 2006 s-o câştige trei echipe: Biandra Târgovişte, BC ICIM Arad şi Sportul Omnilogic. Nu demult, mai precis la turneul final al Cupei României, desfăşurat în Sala „Traian”, a fost prezentă la Rm. Vâlcea şi şefa FR Baschet, Carmen-Brănişteanu-Tocală. Fosta mare jucătoare de baschet a României, ne-a vorbit pe scurt despre situaţia actuală a baschetului românesc şi a celui feminin în special: „În anul 2005, echipa masculină Asesoft a făcut istorie în baschet şi a creat un precedent. Sper ca performanţa băieţilor de la Ploieşti să-i ambiţioneze şi pe alţii, chiar din baschetul masculin, dar mai ales să le ambiţioneze şi pe fete ca să încerce şi ele să obţină una cel puţin la fel de strălucită ca a lor. Dar, deşi rezultatele obţinute în 2005, ar da impresia că am făcut un pas înainte, eu spun că în 2005 am făcut şi doi paşi înapoi, la alt capitol, mă refer la organizarea FR Baschet. A trebuit să «dărâmăm» tot şi să o luăm de la zero. Era nevoie aici, la federaţia aceasta, de un astfel de «cutremur». Ce va fi de acum înainte, vom vedea. Sper să fie mai bine, pentru că e în folosul baschetului românesc, pe ansamblu. Nu se mai poate să lucrăm la nesfârşit cu jumătăţi de măsură”. 

 

Federaţia nu stabileşte campioana

Altfel, Carmen Brănişteanu-Tocală a apreciat ca nefondate acuzaţiile la adresa forului pe care-l conduce cum că o parte a membrilor federaţiei agreează o anumită echipă care este „ajutată” să câştige campionatul. „Nici vorbă de aşa ceva! Aţi văzut, desigur, că spre deosebire de alţi ani, de fiecare dată când un arbitru sau o brigadă au greşit s-au luat măsuri în funcţie de calificativele date de observatori. Nu federaţia dictează cine câştigă campionatul, ci valoarea jucătoarelor care compun lotul respectiv”.

 

 

Apreciază munca depusă la CET Govora

Preşedintele FR Baschet a spus în încheiere şi câteva cuvinte despre baschetul feminin vâlcean, despre echipa CET Govora, care-a revenit în top, după ce bifat de două ori consecutiv semifinalele play-off-ului, iar anul trecut a cucerit chiar medaliile de bronz: „Sunt aici la Vâlcea un excelent antrenor, profesorul Doru Moise, şi un preşedinte de club, Dorin Vlad, care se interesează mereu ca toate lucrurile să fie bine, ori acest lucru contează. Ar fi extraordinar dacă toate cluburile din Divizia A feminin ar proceda aşa”.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button