Auto-Moto

NURVIL SRL Rm. Vâlcea – premiera mondială a noului Multivan – un sentiment de lifestyle care cucereşte viitorul

Nurvil SRL Rm. Vâlcea / Doar câteva autovehicule de astăzi au statutul de cult. Unul dintre ele este un monovolum: Multivan. Volkswagen Autovehicule Comerciale prezintă acum premiera mondială a unei noi generaţii a acestui best-seller, bazată pe un concept complet nou. Pentru prima dată, noul Bulli este bazat pe matricea modulară transversală (MQB). Prin urmare, în termeni tehnici, face un salt conceptual: de acum, portofoliul de sisteme de propulsie cuprinde o nouă variantă, un plug-in hibrid. Astfel, Multivan poate deveni temporar un autovehicul cu zero emisii. Sistemele noi de asistenţă, operare şi infotainment de ultimă generaţie sunt de asemenea prezente pentru prima dată în această linie de modele.

S-au realizat progrese majore şi în domeniul siguranţei la impact. ADN-ul unic al designului Bulli a fost îmbunătăţit pe întregul parcurs al evoluţiei sale: niciun alt monovolum nu a fost produs timp de peste 70 de ani şi şlefuit estetic de la o generaţie la alta, precum un diamant. Prin urmare, şi noul Multivan poate fi identificat imediat drept succesor al legendarului T1.

Odată cu premiera mondială a celei de-a şaptea generaţii Bulli, Volkswagen Autovehicule Comerciale intră într-o nouă eră. Este o decadă care va fi definită de electrificarea pe mai multe planuri a sistemelor de propulsie şi începerea conducerii autonome. Gama Bulli se va dezvolta pe viitor pe trei piloni: liniile de modele Multivan şi Transporter 6.1 şi versiunile gata de producţie ale modelului ID.BUZZ, care urmează să fie lansate în 2022. Între timp, începând din acest an, noul Multivan îşi asumă rolul de polivalent extrem de competent: în versiunea Multivan eHybrid cu propulsie plug-in hibrid, poate chiar deveni temporar un autovehicul cu zero emisii. În acelaşi timp, gama sa totală impresionantă îl face ideal ca monovolum pentru călătorii lungi. Cu cei până la 4.053 litri de spaţiu pentru bagaje, se poate descurca confortabil chiar şi cu o mutare sau poate transporta practic orice echipament sportiv. Iar datorită unei capacităţi de remorcare de până la 2.000 kg, noul Multivan poate transporta alte materiale sau lucruri necesare. Noua generaţie Multivan va sosi pe piaţă în cea de-a doua jumătate a acestui an.

Multi-Utility Vehicle – un autovehicul, nenumărate posibilităţi

Cu acest autovehicul cu până la 7 locuri, disponibil în versiunile ‘Multivan’, ‘Life’ şi ‘Style’, Volkswagen Autovehicule Comerciale transmite o senzaţie specială în prezentul şi viitorul conectat şi digitalizat. Proiectat în special pentru familii şi persoane sportive active, acest multi-utility vehicle (MUV) se potriveşte în nenumărate scenarii de mobilitate, datorită sistemului său complet nou pentru scaune şi spaţiului de încărcare. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât, în paralel cu modelul de bază, Volkswagen Autovehicule Comerciale va comercializa noul Multivan şi în versiunea lungă, cu şi mai mult spaţiu de încărcare. În plus, se preconizează că datorită flexibilităţii sale şi interiorului de înaltă calitate, ce oferă o senzaţie de lounge, noul Bulli se va dezvolta şi în sectorul de piaţă al monovolumelor business şi shuttle-urilor exclusiviste.

Zero emisii în oraş – primul Multivan cu propulsie plug-in hibrid

Unul dintre cei mai importanţi parametri stabiliţi în specificaţia constructivă, a fost lansarea noului Multivan, spre deosebire de predecesorul său, cu un sistem hibrid plug-in la bord. Motivul este că numai acest tip de sistem de propulsie face condusul urban cu zero emisii şi autonomia ridicată/consumul total scăzut, compatibile una cu cealaltă. Modelul Multivan cu sistem de propulsie plug-in hibrid are în denumire sufixul ‘eHybrid’. Puterea sistemului cu motor electric plus motor pe benzină supraalimentat (TSI): 160kW / 218CP. Datorită unei baterii litiu-ion de 13 kWh, Multivan eHybrid acoperă distanţele zilnice uzuale exclusiv prin propulsia electrică. În Germania, de exemplu, un studiu al Ministerului Federal al Transportului şi Infrastructurii Digitale arată că 95% dintre toate deplasările zilnice cu maşina sunt mai scurte de 50 de kilometri. Sistemul de propulsie plug-in hibrid a fost conceput în aşa fel încât modelul Multivan eHybrid să pornească în mod implicit cu alimentare exclusiv electrică şi, prin urmare, să parcurgă în special deplasările scurte fără emisii. Numai la viteze de peste 130 km/h intervine şi economicul motor TSI.

3 motoare cu patru cilindri – 2 TSI şi 1 TDI

În paralel cu sistemul de propulsie plug-in hibrid, Multivan cu tracţiune faţă va fi disponibil cu două motoare TSI pe benzină, cu patru cilindri, supraalimentate. Acestea produc 100 kW / 136 CP şi 150 kW / 204 CP. La acestea, anul viitor se va adăuga un motor diesel TDI cu patru cilindri şi o putere de 110 kW / 150 CP.

Articole Similare

Back to top button