Politica

Nicu Spiridon consideră că

PD-L a mimat o alianţă cu PNL doar pentru a speria un pic PSD

Consilierul judeţean PSD, Nicu Spiridon a declarat că alianţa recent destrămată dintre PDL şi PNL a fost făcută doar pentru a-l băga în corzi pe preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea.
Social democratul consideră că, prin această colaborare foarte scurtă, cele două partide au încercat să facă presiuni asupra lui Cîlea pentru a le da diverse funcţii sau fonduri. Spiridon mai spune că, în Consiliul Judeţean, nicio alianţă nu va funcţiona dacă preşedintele instituţiei nu face parte din ea. „Această alianţă, dintre democrat liberali şi penelişti, nu a adus nimic bun, ea a fost constituită pentru a-i da o lecţie, vezi Doamne, lui Ion Cîlea şi pentru a-l pune la punct. Ei veşnic au fost nemulţumiţi de ce li se oferă. Şi noi avem primari care nu sunt mulţumiţi de cum s-au împărţit fondurile tocmai pentru că nu sunt suficienţi bani”, precizează Nicu Spiridon. Acesta avertizează că dacă alianţele vor da greş de acum înainte se va produce un blocaj periculos la nivelul Consiliului Judeţean. „Orice alianţă s-ar face, dacă şeful CJ nu se află în ea, vor exista probleme şi totul va conduce la un blocaj, aşa cum s-a întâmplat la şedinţa trecută, când multe proiecte nu au trecut. Probabil că, în momentul de faţă, alianţa dintre PDL şi PSD e mai potrivită”, a mai apreciat Spiridon.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button