Politica

Liderii PD-L sunt capabili să fure cam orice, inclusiv voturi

prima pagina politicaJoia trecută, am aflat că Mihai Botea, directorul CN Poşta Română – Vâlcea, i-a convocat pe toţi angajaţii instituţiei la fosta vilă de la Bujoreni a lui Nicolae Ceauşescu. Eram convins că cei peste 500 de poştaşi vâlceni sunt aduşi acolo pentru a li se oferi mâncare şi băutură, plătite de cineva din PD-L, şi pentru a li se cere să se implice în campania electorală, în favoarea lui Traian Băsescu. Nu mi-a trecut însă prin cap cât de departe pot merge democrat-liberalii cu mizeriile.

Am văzut, în ultimele luni, disperare în ochii pedeliştilor lui Mircia Gutău. Au ajuns în situaţia de a oferi mită electorală în cantităţi industriale, de a organiza peste o sută de excursii, de a împărţi mii de sendvişuri, cerşind în schimb voturi, de a împânzi judeţul cu postere care au costat miliarde. Au arătat că sunt în stare de orice, să calce în picioare legea şi să fure pe faţă. Au făcut toate aceste lucruri şi multe altele, care nu le fac deloc cinste, de teamă că vor pierde puterea din care, de fiecare dată, se înfruptă ca şi când ar fi ultima lor ocazie. Probabil că au ajuns şi ei la concluzia că, doar furând şi mituind, mai au o şansă să-l menţină pe Traian Băsescu în funcţia de preşedinte. Cred, însă, că ceea ce au făcut nu va fi suficient, iar pe data de 22 noiembrie pedeliştii vor avea parte de o mare dezamăgire. Spun asta văzând că atât Mircia Gutău, cât şi Traian Băsescu persistă în greşeli, iar lumea s-a săturat de această dată de minciuni. Cine îi mai crede când spun că ei gândesc politica altfel? Cum „altfel”? Pentru că cine încearcă să fure voturi, e în stare să fure cam orice. Ori, aceştia sunt cei mai periculoşi oameni, din punctul meu de vedere.După ce, în mai multe localităţi vâlcene, i-am surprins pe pedelişti oferind pe faţă mită electorală, joi, cum spuneam, am obţinut încă o dovadă de necontestat că nebunia şi foamea lor continuă de putere sunt atât de mari încât nu au nicio reţinere să folosească inclusiv instituţiile statului, banii publici, pentru a atrage voturi. Cei aproximativ 500 de poştaşi chemaţi la ordin de PD-L, pe cheltuiala CN PR, deci a statului român, au dat curs acestei invitaţii de teamă că-şi vor pierde locurile de muncă. În fond, au fost convocaţi de şeful lor actual, Mihai Botea. Care dintre poştaşi ar fi avut curajul să nu participe, ori să-şi manifeste pe faţă indignarea? Mulţi dintre ei s-au arătat nemulţumiţi de încercarea PD-L de a-i folosi drept agenţi electorali contactându-ne înainte de întâlnire şi arătându-şi disponibilitatea de a participa la dezvăluirea celor întâmplate la „instrucţia” cu Mihai Botea şi liderul PD-L Vâlcea. În aceste condiţii, am decis să nu ne forţăm intrarea la întâlnirea respectivă, mai ales că ni se pusese în vedere că presa nu are dreptul să participe la eveniment. În schimb, i-am dotat pe câţiva dintre poştaşi cu reportofoane şi aparate foto. Pentru ca acest subiect, de interes public, să fie exploatat la o scară mult mai mare, am decis să trimitem dovezile obţinute cu ajutorul lor la trei televiziuni centrale: Antena 1, Antena 3 şi Realitatea, care de altfel i-au şi taxat pe pedelişti în zilele care au urmat. 
În debutul întâlnirii, directorul Mihai Botea le-a atras atenţia poştaşilor că masa este oferită de un „om deosebit”, nimeni altul decât Mircia Gutău, după care l-a invitat pe acesta să ţină un discurs.
„În primul rând, vreau să îl felicit pe Mihai Botea, pentru că a început cu dreptul. Văd că se pricepe la chefuri. (…) Fiind în campanie electorală, pentru că nu-mi place să o iau pe fofârlica, aşa, pe ocolite, vreau să vă spun direct: n-o să vă spun cu cine să votaţi, ci doar că există un mare pericol în România, pentru dumneavoastră, pentru noi toţi. În cazul în care Vântu, Voiculescu câştigă puterea în România, ştiţi care sunt obiectivele celor doi oameni. Ştiţi foarte bine că Vântu… principalul lui obiectiv este să pună mâna pe Poşta Română, singura întreprindere care a mai rămas rentabilă în România. Iar Voiculescu urmăreşte să pună mâna pe minele de sare. Pentru că, având materia primă, poate să strângă de gât toată industria românească. (…) Acesta este marele pericol, iar eu nu vă spun cu cine să votaţi. Nu vă spun să votaţi cu Traian Băsescu, nu vă spun că este perfect. Nimeni nu este perfect! Dar este un om vertical şi a luptat cu toţi cei care s-au unit împotriva lui. (…)”, le-a transmis poştaşilor Mircia Gutău. În traducere liberă, liderul PD-L Vâlcea nu a făcut decât să-i sperie pe subalternii colegului său de partid, Mihai Botea, afirmând că, în cazul în care nu-l vor susţine pe Traian Băsescu, vor rămâne pe drumuri. Practic, el a încercat să le forţeze mâna să voteze într-un anume fel, ceea ce înseamnă că a făcut campanie electorală, folosindu-se de poziţia unui alt membru PD-L într-o instituţie a statului. În plus, este clar că  Mircia Gutău a plătit acea masă pentru a-i face pe angajaţii Poştei să se simtă datori faţă de el şi PD-L. Altfel spus, primarul Râmnicului le-a oferit poştaşilor mită electorală, a încercat să obţină voturi pentru PD-L plătind aproximativ 500 de meniuri. Niciun politician nu face un astfel de gest, care costă enorm, fără avea un interes în spate. Atunci cu ce este diferit Mircia Gutău de cei pe care îi acuză în fel şi chip? Păi, în afară de faptul că are cei mai mulţi bani publici pe mână şi lucrări la valori colosale, nu vedem nicio diferenţă.
Cel puţin interesant este şi faptul că poştaşii au fost aduşi la chermeza organizată de pedelişti cu câteva autocare de la firma Antares, al cărei proprietar este controversatul om de afaceri Dumitru Becşenescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button