Liga III

Leo Săraru s-a operat la Spitalul Floreasca

* doctorul Gheorghe Popescu s-a preocupat pentru rezolvarea problemei medicale a tânărului fotbalist vâlcean

La începutul săptămânii trecute, Leo Săraru – care a evoluat ultima oară pentru FC Oltchim, în Liga a III-a – a suferit o intervenţie chirurgicală, la ligamentul încrucişat anterior al genunchiului drept. La recomandarea medicului echipei naţionale a României, Pompiliu Popescu, tânărul fotbalist a mers luni, 11 iulie, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, pentru a fi operat de şeful secţiei de ortopedie şi traumatologie, Gheorghe Popescu. Pentru Leo Săraru va urma o perioadă de 12 zile de repaus total şi o pauză de aproximativ 6 luni din fotbal. Jucătorul vâlcean va rămâne o perioadă destul de lungă în Capitală întrucât acolo va urma şi recuperarea, mai precis la Centrul Naţional de la Mogoşoaia. Altfel, problema de la genunchi a afectat şi planurile tânărului fotbalist legate de şcoală. Leo Săraru (care a absolvit în această vară Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, obţinând media generală 9.30 la bacalaureat) şi-ar fi dorit să urmeze cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, însă pentru a deveni student la zi, acolo, ar fi trebuit să susţină, în perioada următoare, o serie de teste fizice, pe care nu le va mai putea da. În această condiţii, tânărul fotbalist vâlcean va trebui să se gândească la alte posibilităţi de a deveni student.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button