PoliticaAncheta

La Boişoara, s-a deschis cutia Pandorei

Dezvăluirile făcute de publicaţia noastră în ultima vreme au determinat foarte mulţi cetăţeni din comuna Boişoara să ia atitudine împotriva grupurilor de interese locale.
Spre exemplu, Nicu Gheorghe, dar şi alţi oameni cu rădăcini în această zonă, ne-au povestit cum liderul PD-L Boişoara, socrul lui Gelu Boromiz, pe mână cu câţiva foşti adversari politici, a pus stăpânire, într-o manieră ultra-discutabilă, pe munţii din comună.
Oamenii ne-au explicat că, până de curând, Nicolae Robinson Popa şi primarul Petre Popescu erau duşmani de moarte, însă, interesele comune i-au făcut să devină cei mai buni prieteni. Potrivit declaraţiilor acestora, primarul ar intenţiona să pună capăt războiului cu pedelistul retrocedându-i doi munţi, Leul (540 ha) şi Pietriceaua (640).

Grupurile de interese au pus stăpânire pe munţii din zonă

Disputele dintre clanurile de la Boişoara au drept cauză, cum probabil aţi intuit, incredibilele bogăţii din zonă. Şi nu e vorba neapărat de păduri, tocate mărunt în fiecare zi în scopul înavuţirii unora. Munţii din această comună au importante zăcăminte de marmură neagră, aur, uraniu, grafit, dar nu numai. Între anii 1919 şi 1948, la Boişoara, au existat 12 obşti de moşneni: Obştea Mare, formată din 9 obşti mai mici – 4.918,8 ha, Obştea Vatra Satului – 5.177 ha, Obştea Nae Papadat şi Obştea Sunatul Măgura. Toate acestea au fost desfiinţate imediat după venirea comuniştilor la putere. După mai bine de un deceniu de la Revoluţia din Decembrie 1989, când regimul Ceauşescu a picat, s-a înfiinţat Obştea de Moşneni Boişoara Găujani, care cu argumente discutabile a pretins patrimoniul celor nouă obşti de pe munţii lui Vladislav Voievod, Leul, Zănoaga, Stâna Mare, Pietriceaua, Faţa lui Sfântul Ilie, Arsurile, Dăescu, Clăbucetul şi Paltinul. În anul 2005, a fost reînfiinţată şi Obştea Vatra Satului, care însă a primit un singur titlu de proprietate, pentru 1.328, ha hectare, faţă de 5.177,2 ha, cât deţinea iniţial, potrivit hotărniciei de la 1867, dată de Tribunalul Şuici, din judeţul Argeş, prin care se stabileau foarte clar amplasamentul acesteia şi graniţele sale naturale. Disputele dintre Obşti îşi au rădăcinile în anul 2003, când Obştei de Moşneni Boişoara Găujani i s-au emis 3 titluri de proprietate pentru 5.556 ha, adică pentru o suprafaţă mai mare decât cea iniţială (4.918,8 ha). Iar asta în condiţiile în care, din câte se aude, primarul Petre Popescu intenţionează să-l ajute pe Nicolae Robinson Popa, preşedintele acestei obşti, să obţină încă doi munţi, Leul şi Pietriceaua, care în total au o suprafaţă de aproximativ 1.200 ha. Aceasta nu este însă singura nemulţumire a obştii „rivale”, Vatra Satului.

În acest scandal, apar nume grele din judeţ

Nicu Gheorghe, vicepreşedintele Obştei Vatra Satului, susţine că Ob. Boişoara Găujani, din care face parte şi primarul, rade într-o veselie pădurile, iar lemnul, exploatat fără limite, ajunge direct sau prin intermediari la firma ginerelui lui Nicolae Robinson Popa, Gelu Boromiz, patronul firmei Hardwood din Râmnicu Vâlcea. „Obştea Vatra Satului nu a defrişat nimic. Nici măcar pentru populaţia care ne cere lemne pentru la iarnă nu am putut tăia nimic. De ce? Pentru că ni s-au pus tot felul de beţe în roate. Şi vă mai spun un lucru. Ceea ce face Nicolae Popa Robinson este acoperit de unii băieţi deştepţi de la ITRSV. Mă refer la şeful Ocolului Silvic Loviştea, Drăguşin Gelu, la celebrul domn Dinucă, de la ITRSV, care sunt foarte apropiaţi de Robinson, de Colţoş Ioan, cel care, prin firmele sale, taie într-o veselie pădurile de la Boişoara. Cine e Colţoş? Din câte am auzit eu, şi cred că nu mă înşel, este cuscrul lui Bulacu, de la Consiliul Judeţean. Nu ştiu foarte clar, dar o legătură strânsă între ei sigur există. Unde ajunge lemnul exploatat de ei? Păi, bradul ajunge în Grecia, iar fagul chiar la ginerele lui Robinson, patronul firmei Hardwood. Am un raport al Ministerului Agriculturii care dovedeşte acest lucru. Ce nu ar fi în regulă cu povestea asta? Foarte multe… În primul rând, că se defrişează masiv de pe o proprietate dobândită ilegal, după părerea mea, de către obştea condusă de Robinson. În al doilea rând, tare mi-e teamă să nu se folosească câte un aviz pentru transporturi multiple. Luaţi hărţile cu ajutorul sateliţilor şi cruciţi-vă! Să vedeţi ce păduri au mai rămas intacte în zona noastră. Sunt deranjante, iarăşi, şi aceste înţelegeri şi afaceri între liderii politici locali.

Procurorii DNA, interesaţi de afacerile firmei Electrovâlcea la Boişoara

Tu mă laşi în pace pe mine, primar, nu mai faci plângeri penale împotriva mea, iar eu caut să-ţi fac anumite favoruri, pentru că asta cam reiese din ce s-a întâmplat. De asemenea, cum am mai spus, această obşte, Boişoara Găujani, este fără patrimoniu, pentru că nici măcar n-a existat înainte de 1948. Nu poţi avea ceva ce nu ai deţinut niciodată. O altă neregulă: cineva de la Prefectură a dat înapoi Obştii Boişoara Găujani titlul numărul 6, din 2003. Ori, eu cred că trebuia să-l anuleze, în urma propunerii Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar. Pentru că nu s-a întâmplat acest lucru, acum, titlurile celor două obşti, a lor şi a noastră, se bat cap în cap cu o suprafaţă de 1.000 de hectare. De altfel, eu mai cred că toate cele trei titluri date obştii lui Robinson sunt ilegale, ca şi înfiinţarea obştii. Exploatarea pădurilor, a lemnului se facă fără niciun fel de logică. Se rade tot! S-a format un grup de interese, Hardwood-Colţoş-Bulacu-Dinucă-Drăguşin-Robinson, care îşi face de cap la Boişoara, cu ajutorul primarului. Este la fel de deranjantă lipsa de reacţie a autorităţilor. Eu bănuiesc şi faptul că moşnenii de bună credinţă sunt păcăliţi cumva, masa lemnoasă exploatată fiind subevaluată. Noi am tot făcut plângeri, dar autorităţile parcă dorm. Sunt convins însă că, foarte curând, se va sparge gaşca de la Boişoara. Nici primarul nu cred că va dormi prea liniştit de acum înainte. În afară de problema aceea cu Securitatea, în legătură cu care dumneavoastră aţi făcut câteva dezvăluiri, mai sunt şi altele”, a declarat Nicu Gheorghe. Nu în ultimul rând, el ne-a precizat că, recent, a fost chemat la DNA, procurorii anticorupţie manifestând interes faţă de lucrările făcute de Electrovâlcea la Boişoara. Nicu Gheorghe s-a ferit însă să ne ofere detalii. „Bănuiesc că au descoperit faptul că eu am semnalat Inspectoratului de Stat în Construcţii nerespectarea proiectului de execuţie a lucrărilor, în peste 20 de cazuri. Ăsta nu e un secret! Învăluit în secret rămâne, deocamdată, doar motivul pentru care autorităţile au închis ochii la „greşelile” comise de constructor”, a adăugat vicepreşedintele Obştii Vatra Satului.

Articole Similare

2 Comments

  1. – ROMÂNIA –
    Ministerul Justiţiei
    Justiţia în folosul cetăţenilor

    Judecătoria SIBIU
    SIBIU

    Dosare

    Număr Parte Obiectul cauzei
    Lista dosarelor căutate după: Părţi: ‘eurossib ‘

    Înregistrări: 1 – 20 din 50

    Număr unic dosar
    Obiectul cauzei
    Materia juridică
    Stadiu procesual

    12266/306/2010 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    11494/306/2010 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    9471/306/2010 încuviinţare executare silită Civil Fond
    8531/306/2010 somaţie de plată Comercial Fond
    7624/306/2010 pretenţii Comercial Fond
    7442/306/2010 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    6374/306/2010 încuviinţare executare silită Civil Fond
    4083/306/2010 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    3714/306/2010 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    3344/306/2010 încuviinţare executare silită Civil Fond
    3345/306/2010 încuviinţare executare silită Civil Fond
    2975/306/2010 rezoluţiune contract Civil Fond
    1861/306/2010 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    986/306/2010 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    810/306/2010 somaţie de plată Comercial Fond
    16173/306/2009 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    15722/306/2009 încuviinţarea executării silite Civil Fond
    15724/306/2009 încuviinţarea executării silite Civil Fond
    15495/306/2009 încuviinţarea executării silite Comercial Fond
    15283/306/2009 încuviinţarea executării silite Comercial Fond

    Pagini: 1 2 3 din 3

    Înregistrări: 21 – 40 din 50

    Număr unic dosar
    Obiectul cauzei
    Materia juridică
    Stadiu procesual

    12886/306/2009 somaţie de plată Comercial Fond
    11853/306/2009 acţiune în anulare dosar 5122/306/2009 Comercial Fond
    11370/306/2009 autorizarea intrării în încăperi (Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c.) Civil Fond
    10655/306/2009 încuviinţare executare silită Civil Fond
    10657/306/2009 încuviinţare executare silită Civil Fond
    8888/306/2009 încuviinţare executare silită Civil Fond
    6778/306/2009 somaţie de plată Comercial Fond
    6348/306/2009 acţiune în anulare (OG nr. 5/2001) Comercial Fond
    5739/306/2009 somaţie de plată Comercial Fond
    5122/306/2009 somaţie de plată Comercial Fond
    13/306/2009 obligaţie de a face Civil Fond
    9747/306/2008 plângere contravetionala Civil Fond
    9336/306/2008 plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) Civil Fond
    8536/306/2008 plângere contravetionala Civil Fond
    7248/306/2008 ordonanţă preşedinţială Civil Fond
    5823/306/2008 obligaţie de a face Civil Fond
    4761/306/2008 hotarâre care sa tina loc de act autentic Civil Fond
    2757/306/2008 pretenţii Civil Fond
    2113/306/2008 actiune in raspundere contractuala Civil Fond
    1453/306/2008 pretenţii Comercial Fond

    Pagini: 1 2 3 din 3

    :: Înapoi la hartă ::

  2. si toate acestea sunt doar pe o firma, si multi necajiti nu au avut bani de judecata, si multi vor urma la judecata, cand FISCUL sau bancile le vor lua casele

Lasă un răspuns

Back to top button