Politica

Iuliana Moise, al patrulea potenţial candidat la şefia PD-L Vâlcea

Foarte puţini democrat-liberali vâlceni au avut curajul să-i ţină piept ministrului secretar de stat Valentin Iliescu, cel despre care vă spuneam, cu date concrete, că a umblat numai cu găinării, afaceri şi încrengături dubioase, prin toate partidele şi judeţele în care s-a perindat de-a lungul timpului.

Iuliana Moise face parte din foarte restrânsul grup de membri PD-L care l-au simţit pe V.A.I. „dalmaţian” şi om cu o mie de feţe, spunându-i verde-n faţă că, la Vâlcea, întâi munceşti, te integrezi, câştigi competiţii electorale, construieşti, arăţi că meriţi şi abia după aceea intri în lupta internă pentru funcţii şi putere. Faptul că şefa Registrului Auto Român (RAR) – Vâlcea i-a tăiat scurt macaroana ministrului – care îşi imagina probabil că, după arestarea lui Mircia Gutău, organizaţia a devenit un fel de sat fără câini, în care oricine se crede un pic şmecher poate să vină să-şi facă de cap, să dea ordine, să bată cu pumnul în masă şi să-şi aroge poziţia de lider – i-a determinat pe mulţi dintre membrii PD-L de pe meleagurile noastre să vadă în Iuliana Moise un potenţial lider. De altfel, se aude că nu puţini dintre ei au insistat pe lângă aceasta să candideze pentru preşedinţia organizaţiei, la apropiatele alegeri interne. Surse din interiorul partidului ne-au precizat că „această variantă” nu este exclusă şi ar putea fi chiar o soluţie pentru asigurarea liniştii dintre toate „curentele”.
Iniţial, în bătălia pentru conducerea PD-L Vâlcea, erau vehiculate doar două nume: Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu. În urmă cu câteva luni, se presupune că cineva interesat să pună stăpânire pe organizaţie, dar care nu era în stare să o facă direct, l-a executat definitiv şi irevocabil pe Mircia Gutău, după care l-a adus la Vâlcea pe Valentin Iliescu să facă treaba mai departe. Deşi şi-a exploatat la maxim tupeul, ministrul VAI a fost uşuit destul de rapid, colegii săi de partid intuind că acesta nu vine să ofere, ci doar să ia, să dezbine şi să cucerească. Cu toate că, recent, solicitarea sa de a deveni membru al structurii de la Băile Olăneşti a fost respinsă de cel mai important for de conducere al PD-L Vâlcea, în continuare nu este exclusă posibilitatea ca acesta să intre într-un final cu forţa în organizaţie şi să se înscrie şi el în competiţia pentru şefia filialei. Pe de altă parte, având-o şi pe Iuliana Moise intrată cu un picior în ring, s-ar putea ca lupta să se dea în patru. Asta dacă nu cumva, pe parcurs, doi dintre cei patru pretendenţi la şefia PD-L Vâlcea se vor retrage pentru a-l susţine pe candidatul cu cele mai mari şanse şi în care au cea mai mare încredere.
În acest moment, cu cele mai mari şanse sunt cotaţi Romulus Bulacu, vicepreşedintele CJV, şi Iuliana Moise, agreată de garda veche din partid, dar şi de „lupii tineri”. În plus, se aude că democrat-liberala este incredibil de bogată, printre proprietăţile familiei sale numărându-se chiar şi câteva avioane utilitare. Partea şi mai bună a lucrurilor, spun susţinătorii acesteia, este că Iuliana Moise nu are doar pentru ea. De-a lungul timpului, chiar dacă nu s-a lăudat în acest sens în presă, şefa de la RAR a băgat bani grei în partid, în biserici, şcoli şi în casele de copii. Iuliana Moise a făcut un gest umanitar chiar şi zilele trecute, când a oferit, în taină, materiale de construcţii pentru ridicarea unei grădiniţe în curtea Bisericii „Toţi Sfinţii” din Râmnicu Vâlcea. Potrivit susţinătorilor Iulianei Moise, alte puncte forte ale acesteia ar fi: curajul, capacitatea organizatorică, inteligenţa, experienţa şi diplomaţia. Şi, poate cel mai important, nu a fost implicată în niciun fel de scandal legat de afaceri cu statul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button