Administratie

A început licitaţia pentru noua bază sportivă de la Seaca, estimată la 1,7 milioane de euro

În urma demersurilor primarului Florinel Constantinescu, zilele trecute, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice licitaţia pentru proiectarea, asistenţa tehnică şi execuţia noii baze sportive de la Seaca.

CNI a decis să realizeze o construcţie sportivă de tip V2, cu conectare la reţeaua de gaze. Investiţia are o valoare totală estimată la 1,7 milioane de euro şi cuprinde, în linii mari, un teren de fotbal, un teren multifuncţional pentru handbal, baschet, volei şi tenis, o clădire pentru vestiare, cabina de la poartă, parcare, alei pietonale şi spaţii verzi. Amplasamentul pus la dispoziţie de Primăria Oraşului Călimăneşti este situat lângă Complexul Expoziţional Oltenia, cu acces din DN7. Firmele interesate să obţină acest contract pot depune oferte până pe 13 octombrie, la ora 15:00.

 

 

Articole Similare

Back to top button