Liga III

Încă 2 nigerieni la Flacăra Horezu. La iarnă, vin şi alţii

Primarul Nicolae Sărdărescu şi antrenorul Narcis Enăchescu au adus încă doi nigerieni la Flacăra Horezu şi sunt pe cale să formeze un lot invincibil. Îi interesează, şi este normal să fie aşa, să urce cât mai sus cu echipa, făcând însă eforturi financiare cât mai reduse şi poate şi cu o viitoare marjă de profit, pentru că, din ce se aude, clubul din Treapt va avea un procent important din transferuri.

Unul dintre noii nigerieni aduşi la Horezu a jucat ca vârf la Cisnădie şi a „livrat” un gol în poarta Horezului, chiar în sezonul trecut. Are 1,9 metri înălţime şi nici 20 de ani, iar suporterii vor avea ocazia să-l vadă în acţiune, vineri, la meciul cu Alexandria. Celălalt nigerian are 1,87 metri înălţime, 19 ani şi este un excelent fundaş central. Acesta va intra în „pâine” de săptămâna viitoare.

Se pare că noile achiziţii au fost posibile datorită unui parteneriat foarte avantajos pe care Flacăra Horezu îl are de puţin timp cu un impresar din Nigeria. Acesta din urmă ar fi promis că, la iarnă, va aduce mai mulţi jucători foarte promiţători, de 18 ani, pe care să-i integreze în echipă. Mult succes!

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button