HCM şi-a luat şi extremă! Cristina Florică a semnat cu echipa vâlceană

florica cristinaConducerea clubului HCM Rm. Vâlcea a realizat încă un transfer. De această dată, preşedintele HCM-ului, Marian Joiţa, a adus la Vâlcea o extremă. Este vorba despre Cristina Florică (23 de ani), jucătoare care a evoluat în ultimii cinci ani pentru SCM Craiova. În Bănie, însă, a ajuns în această vară Valentina Ardean Elisei. Florică nu a acceptat statutul de rezervă şi s-a despărţit de SCM. Joiţa s-a mişcat rapid şi a reuşit să obţină acordul jucătoarei pentru un transfer la Vâlcea. Florică a semnat cu HCM un contract valabil pe doi ani. În ultimul sezon, aceasta a fost una dintre cele mai bune marcatoare ale echipei din Bănie. Florică a făcut parte şi din echipa naţională a României, care, recent, a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondial Universitar. Handbalista nu este craioveancă la origini, ci chiar vâlceancă (din Creţeni). Când era junioară, aceasta a evoluat pentru Centrul Naţional de Excelenţă. Pe postul de extremă stânga, HCM o mai are la dispoziţie şi pe Hermina Stoicănescu, aflată în acest moment în Rusia, cu echipa României, la Campionatul Mondial de tineret. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button