HCM Rm. Vâlcea a urcat pe locul 8 după victoria cu HC Zalău

HCM Valcea vs Baia Mare* „municipalele” au câştigat cu scorul de 25-23 partida cu formaţia sălăjeană

Sâmbătă, 16 aprilie, în Sala Sporturilor „Traian”, echipa de handbal vâlceană a întâlnit formaţia HC Zalău, într-un meci cu miză în special pentru „municipale”, care au ca obiectiv clasarea în primele opt locuri. Înaintea acestuia, HCM ocupa locul 9, cu un punct mai puţin decât trupa lui Tadici. În cazul unui insucces, handbalistele pregătite de Constantin Ştefan nu ar mai fi putut spera la îndeplinirea obiectivului. Au tras tare pe teren pentru a câştiga acest joc, ultimul din acest sezon, din faţa propriilor suporteri.

Vâlcencele au fost cele care au dictat ritmul pe tot parcursul jocului. Oaspetele nu s-au aflat nici un moment la conducere. Prima repriză s-a încheiat la scorul de 13-10 pentru HCM. Ani-Senocico şi colegele sale au rămas concentrate şi în partea secundă. Într-un sfert de oră de la reluare, acestea au mărit ecartul la cinci goluri (scor 21-16). Elevele lui Tadici nu au avut reacţie timp de aproape nouă minute, astfel că HCM s-a desprins în câştigătoare. Sub adăpostul celor şase goluri avans pe care echipa vâlceană le avea în minutul 50, antrenorul HCM-ului a considerat că poate da şansa şi jucătoarelor de pe bancă să demonstreze ce pot. Au intrat Bădiţă, pe extremă stânga şi Flori Craiu, pe pivot. Schimbările nu s-au dovedit tocmai inspirate. Pe final de partidă, sălăjencele au ajuns „să ne sufle în ceafă”. Cu trei minute înainte de final, HC Zalău era la doar două goluri în spatele gazdelor (scor 24-22). Am ratat prin Senocico, apoi Ilina a fost penalizată cu două minute de eliminare. Din fericire, oaspetele nu au profitat de situaţie. S-a greşit şi de o parte şi de cealaltă, însă norocul a fost până la urmă de partea HCM-ului. Mihaela Smedescu a avut o paradă decisivă pentru soarta partidei. În minutul 59, aceasta a apărat o lovitură de la 7 metri şi astfel a risipit orice emoţie în privinţa câştigătoarei. Pe contraatac, Daria Ilina a punctat din nou pentru HCM, însă a mai avut şi HC Zalău timp pentru o ultimă reuşită. Partida s-a încheiat la scorul de 25-23 în favoarea echipei vâlcene, care astfel a trecut peste Zalău în clasament şi probabil va rămâne aşa până la final de sezon. În partida cu echipa fostului selecţioner Gheorghe Tadici, pentru HCM au marcat: Adespii (6), Ani-Senocico (6), Ilina (5 goluri), Simion (5), Stoicănescu (2), Vădineanu (1). Cea mai bună marcatoare a oaspetelor a fost Teodora Pîrvan (7 goluri). (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button