Social

Greva foamei, la CIECH Soda România (fostul USG)

Comunicat de presă / punct de vedere al companiei CIECH Soda România cu privire la protestele declanşate joi – CIECH Soda România a fost informată joi dimineaţa că liderul sindicatului Sodistul, domnul Adrian Mugioiu, împreună cu alţi doi membri ai sindicatului, au luat hotărârea de a intra în greva foamei.

Managementul CIECH Soda România a asigurat asistenţa medicală necesară protestului şi, în acelaşi timp, va continua dialogul. Decizia protestului urmează unei serii de discuţii şi negocieri purtate în cadrul Comisiei Paritare, care au inclus solicitări de creştere a unor beneficii cum ar fi tichetele de masă, prima de Paşte şi altele. Solicitarea Sindicatului vine în contextul în care, în acest moment, există un Acord de prelungire a negocierilor, până la data de 7 noiembrie 2017, semnat în cursul anului trecut. Motivele acestei prelungiri au fost incertitudinea din mediul economic şi creşterea competiţiei din piaţă. În ultimii ani, CIECH Soda România a făcut eforturi importante pentru a asigura activitatea pe termen lung şi a investit sume mari în creşterea producţiei (peste 100 milioane de lei în perioada 2014-2016). De asemenea, compania a fost în situaţia de a acoperi costuri mai mari pentru materiile prime şi utilităţi, în unele cazuri la valori mult mai mari decât cele din regiune, tocmai pentru a asigura continuitatea activităţii în Vâlcea. În paralel, pe piaţă, au crescut presiunile competitive – de exemplu, intrarea unui noi competitor, din Turcia. Având în vedere toate aceste aspecte, managementul CIECH Soda România nu a putut răspunde solicitărilor sindicatului, dar şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta aceste lucruri în a doua parte a lunii august 2017, aşa cum a fost înţelegerea din Protocolul semnat. „Îmi pare foarte rău că s-a ajuns în acest punct. Am încercat să găsim soluţii de a asigura o creştere a valorii tichetelor de masă şi le vom aplica. Din păcate, nu este acum momentul să angajăm resurse pe care nu le avem, într-un mediu atât de incert. Am demonstrat deschidere constantă şi atunci când a fost posibil am fost noi cei care am propus modificări, în beneficiul salariaţilor noştri”, a declarat Witold Urbanowski, directorul general al CIECH Soda România.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button