Politica

Greva foamei în faţa Primăriei

Remus Grigorescu a postat pe blogul său un articol foarte interesant, însoţit şi de câteva imagini, despre o întâmplare care a avut loc înaintea conferinţei de presă organizată miercuri, la Râmnicu Vâlcea, de Victor Ponta, Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Mircea Geoană şi Ion Cîlea. Vi-l redăm fără niciun alt comentariu.

„Astăzi, înaintea conferinţei de presă, veneam împreună cu cameramanul echipei mele de campanie către Sala Consiliului Judeţean şi, trecând prin faţa Primăriei, am observat trei femei cu o pancartă în faţa lor. Am oprit maşina şi am mers împreună să discut cu cele trei femei. Nu am vrut iniţial să filmez acest material, însă tragica lor poveste m-a determinat să o fac cunoscută opiniei publice, pentru ca râmnicenii să-şi poată da seama de adevărata faţă a administraţiei PD-L. Dar să vă împărtăşesc această întâmplare incredibilă care m-a motivat în plus să mă lupt cu toate puterile mele pentru a scăpa acest oraş de administraţia portocalie. Cele trei femei locuiesc împreună cu familiile lor în Colonia Nuci şi au hotărât să facă greva foamei pe motiv că la alegerile prezidenţiale li s-a promis că le vor fi date locuinţe sociale noi în zona Ostroveni. Executivul PD-L al Primăriei nu s-a ţinut însă de cuvânt, ajungându-se la această grevă a foamei. Condiţiile de locuit din Colonia Nuci descrise de cele 3 femei sunt extrem de precare, acest fapt fiind dovedit de pozele pe care mi le-au arătat. Erau extrem de supărate şi se vedea că ajunseseră la capătul puterilor, dar, mai ales, erau foarte contrariate de faptul că niciun reprezentant al executivului din Primărie nu a coborât să vorbească cu ele, ci din contră, au trimis gardienii să le gonească din faţa Primăriei. Probabil că urmăreau toată scena de după perdele, deoarece, atunci când m-au văzut că stau de vorbă cu cele trei femei, l-au trimis pe domnul Cosmin Constantinescu, unul dintre consilierii locali, care, după modelul şefului său, deja îşi „dă aere” de viceprimar. Bineînţeles că domnul Constantinescu a început să mă acuze că „aş fi pus în scenă” această grevă a foamei, însă acesta a avut efectiv un şoc când una dintre persoane a scos şi i-a arătat carnetul de partid, “întâmplător” cu sigla PD-L-ului. Acest carnet a fost făcut chiar în perioada campaniei prezidenţiale, iar, în eventualitatea în care acea persoană urma să voteze Traian Băsescu şi acesta urma să iasă preşedinte, îi va oferi garanţia că va primi o locuinţă socială. Acest fapt demonstrează, încă o dată, dacă mai era nevoie, că oamenii PD-L-ului nu cunosc adevăratele probleme ale locuitorilor oraşului, că îi tratează pe aceştia cu dispreţ şi aroganţă. Se dovedeşte astfel din ce în ce mai clar că d-l Constantinescu, ca de altfel şi şeful domniei sale, sunt nişte adevăraţi agenţi comerciali plecaţi pe teren să vândă iluzii contra voturi”.

Remus Grigorescu

Articole Similare

One Comment

  1. Domnule Grigorescu, suntem sàtui de minciunile PDL-ului nu dorim sà mai auzim de iei, si nici de culoare portocalie. Aveti grijà ca duminicà sà nu mobilizeze iarà autocare. Fiti pe fazà impreunà cu domnul Pistol. Jos cu mincinosi.

Lasă un răspuns

Back to top button